APDRP susţine că România nu este în întârziere cu PNDR 2014-2020

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa, a declarat presei, sâmbătă, la Reghin, că România nu este în întârziere cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, deşi comisarul european Dacian Cioloş avertiza în privinţa acestui aspect încă din luna mai.
Economica.net - sâm, 13 iul. 2013, 10:52
APDRP susţine că România nu este în întârziere cu PNDR 2014-2020

”S-a stabilit firma câştigătoare, care va întocmi acest PNDR 2014 – 2020. Va trebui să urmărim îndeaproape fiecare etapă şi draft cu privire la construcţia acestei strategii. Este adevărat, sunt justificate temerile domnului comisar european, dar la nivelul Ministerului Agriculturii avem 6 grupuri de lucru formate din specialişti fermieri, asociaţii, unde vom încerca să cuprindem toate problemele pe care noi trebuie să le includem în viitorul PNDR, şi vă spun sincer că nu suntem întârziaţi în momentul de faţă sau nu suntem în pericolul de a nu implementa măsurile de finanţare atunci când ne-am propus. Noi ne-am propus să facem prima implementate a măsurilor de finanţare la sfârşitul anului 2014, s-ar putea să mergem mai departe şi să ajungem în primele luni ale anului 2015, din varii motive, care unele dintre ele nu vor depinde de noi”, a susţinut Nicolae Popa.

Directorul adjunct al APDRP a arătat că se lucrează serios cu specialiştii Ministerului Agriculturii, că există datele de care e nevoie pentru construcţia viitoare şi trebuie să se înveţe şi din greşelile exerciţiului bugetar european 2007 – 2013.

În luna mai, în timpul unei întâlniri cu fermierii din satul Boiu, judeţul Mureş, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că România este în întârziere cu elaborarea Programului de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 şi că în aceste condiţii îi va fi foarte greu să îl poată negocia.

”Pentru Programul de Dezvoltare Rurală România încă nu a trimis niciun proiect, este o întârziere aici, chiar dacă încă Regulamentul pe Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 nu s-a adoptat, negocierile care au loc acum nu-l vor schimba în mod semnificativ. Şi sunt deja state membre din UE care au cel puţin un prim proiect din programul de Dezvoltare Rurală care e deja gata şi au început discuţiile informale cu CE. Aici am spus şi domnului ministru că ar trebui grăbit un pic procesul ca să aibă timp România să-l poată negocia cu CE, să nu fie în ultimul moment şi să spună: apăi a trebuit să-l aprobăm şi n-am avut timp să-l modificăm că nu ne-a lăsat Comisia”, a subliniat comisarul european pentru agricultură.

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă terenurile agricole din România. NAI: Creșterea ar putea să fie mai moderată decât în ultimii ani
Cât costă terenurile agricole din România. NAI: Creșterea ar putea să fie mai moderată decât în ultimii ani
Deși au cunoscut un deceniu de creșteri cuprinse între 25 și 40% în funcție de zonă, prețurile unui hectar de teren agricol din România rămân, în cea mai mare parte, sub media europeană......
Din 11 noiembrie se plafonează dobânzile pentru credite de consum. Anunț făcut de cel mai mare jucător: Acești clienți vor beneficia de oferte automate
Din 11 noiembrie se plafonează dobânzile pentru credite de consum. Anunț făcut de cel mai mare jucător: Acești clienți ...
Din 11 noiembrie intră în vigoare legea 243/2024 a cărei principală prevedere presupune limitarea costurilor pentru împrumuturile ...
Anunț important pentru sute de mii de români cu credite. Provident, cel mai mare IFN, lansează un card de credit unic în România
Anunț important pentru sute de mii de români cu credite. Provident, cel mai mare IFN, lansează un card de credit unic ...
Provident România, cel mai mare IFN independent de la noi, cu 180.000 de clienți activi și peste 1,2 milioane de clienți ...
Platforma Autovit a intermediat tranzacții de vehicule în valoare de 2 mld. euro în primele nouă luni din 2024
Platforma Autovit a intermediat tranzacții de vehicule în valoare de 2 mld. euro în primele nouă luni din 2024
În primele nouă luni din 2024 au fost tranzacționate aproximativ 95.000 de mașini pe Autovit.ro, cu o valoare totală ...