Marea Britanie anunţă că ar putea construi până la şapte centrale nucleare până în 2050

Marea Britanie ar putea construi până la şapte centrale nucleare până în 2050, mizând în acelaşi timp şi pe energia eoliană pe mare, în cadrul unei noi strategii pentru creşterea independenţei energetice după invazia rusă din Ucraina, a transmis duminică ministrul Economiei, Kwasi Kwarteng, potrivit AFP.
AGERPRES - Dum, 03 apr. 2022, 15:45
Marea Britanie anunţă că ar putea construi până la şapte centrale nucleare până în 2050

„Ideea este că, ţinând cont de ceea ce este pe cale să facă (preşedintele rus Vladimir) Putin, nu vrem să trăim într-o lume în care depindem de hidrocarburile ruseşti”, a spus el pentru Sunday Telegraph, subliniind că centralele eoliene pe mare şi în special centralele nucleare sunt „mijloace de a avea capacităţi de generare de energie în Marea Britanie”.

Conform publicaţiei citate, după discuţii între membrii săi, guvernul premierului conservator Boris Johnson urmează să îşi prezinte joi strategia pentru a reduce dependenţa energetică a Marii Britanii şi pentru a atinge obiectivul de zero emisii nete până în 2050.

„Guvernul este tot mai conştient că am putea face mai mult în domeniul nuclear”, a declarat Kwasi Kwarteng.

În 2050, „Marea Britanie va avea şase sau şapte situri” nucleare, a adăugat el.

„Acest lucru nu se va produce în următorii doi ani, dar cu siguranţă este ceva la care putem aspira”, a mai spus ministrul.

Conform Sunday Telegraph, planul prevede construirea a cel puţin două centrale de mare anvergură până în 2030, pe lângă reactoare nucleare mici, în contextul în care majoritatea siturilor nucleare în funcţiune ar urma să se închidă până atunci.

De asemenea, fracturarea hidraulică şi centralele eoliene terestre nu vor avea un rol central în noua strategie, din cauza „opoziţiei locale puternice” faţă de aceste tehnologii, a subliniat ministrul.

În afară de sancţiunile împotriva intereselor ruseşti, Londra a vizat de asemenea şi sectorul energetic, interzicând importurile de petrol din Rusia până la sfârşitul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Rivian a anunțat că a primit aprobarea condiționată pentru un împrumut de până la 6,6 miliarde de dolari de la Departamentul de Energie al SUA pentru a construi unitatea de producție a......
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în ...
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț