Duţă: Victor Ponta este cel care a blocat proiectul cardului de sănătate

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, membru PDL, susţine, într-un comunicat remis AGERPRES, că premierul Victor Ponta este cel care a blocat proiectul cardului de sănătate, prin oamenii puşi de acesta la conducerea Casei.
Economica.net - Dum, 14 iul. 2013, 13:19
Duţă: Victor Ponta este cel care a blocat proiectul cardului de sănătate

Lucian Duţă precizează, în comunicatul citat, că de un an şi două luni nu mai conduce CNAS

„De un an şi două luni nu mai conduc CNAS. CNAS a fost condusă de finul lui Victor Ponta, Doru Bădescu, timp de un an şi o lună, şi de protejatul lui Ponta şi Antonescu, Cristian Buşoi, de o lună. Cardul de sănătate, proiectul meu, reprezintă elementul central antifraudă din sistemul de sănătate. Prin aplicarea lui s-ar economisi 400 de milioane de euro pe an, bani care s-ar fi dus direct către pacienţi. Cardul a fost blocat. De cine? De Victor Ponta, prin finul lui, fostul şef al CNAS. Victor Ponta a blocat sistemul antifraudă. Lui Victor Ponta nu-i pasă de pacienţi, îi pasă de clienţii politici”, afirmă Lucian Duţă în comunicatul citat.

El subliniază că, sub conducerea sa, CNAS nu a încheiat niciun contract cu Poşta Română şi nici cu Imprimeria Naţională.

„Mai mult, Imprimeria aşteaptă de un an şi două luni să i se dea comandă, de la protejatul lui Victor Ponta, de producere a cardului de sănătate. Surpriză! Proiectul a fost blocat de Victor Ponta prin finul lui care a condus CNAS. După ce că nu este interesat să creeze sisteme antifraudă, Victor Ponta le blochează şi pe cele create de mine”, mai spune Duţă.

Corpul de control al primului-ministru va sesiza DNA în legătură cu operaţiunile sau actele ilicite constatate în urma verificărilor privind implementarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit raportului privind verificarea implementării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, controalele au fost efectuate la C.N. Imprimeria Naţională, CNAS şi Ministerul Sănătăţii şi au avut ca obiective verificarea respectării cadrului organizatoric şi funcţional necesar implementării proiectului privind cardul de sănătate, verificarea respectării dispoziţiilor legale cu ocazia organizării şi desfăşurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică în acest caz şi a îndeplinirii atribuţiilor legale de către instituţiile care au avut atribuţii în legătură cu implementarea acestui proiect.

În urma controlului, în sarcina preşedintelui CNAS, Lucian Duţă, s-a reţinut că, în perioada 1.09.2010 – 8.05.2012, nu şi-a îndeplinit ori şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi obligaţiile asumate prin Memorandumul ‘Implementarea Cardului naţional de asigurări sociale de sănătate’, aprobat la data de 1.09.2010 în şedinţă de Guvern, obligaţii necesare asigurării eficienţei gestiunii financiare a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin implementarea cardului de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...