Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,28%, într-o piaţă unde volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse în cazul celor mai multe acţiuni, iar peste două treimi din lichiditate a fost asigurată de transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - lun, 15 iul. 2013, 10:33
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile Fondului Proprietatea

Piaţa a scăzut foarte uşor la deschiderea şedinţei, după şapte şedinţe consecutive în care a urcat cu peste 3%. După ora 11:00, piaţa s-a întors pe verde, însă cei mai mulţi investitori au continuat să nu intre la tranzacţionare.

La ora 13:00, tranzacţii de peste 20.000 de lei erau înregistrate de acţiuni emise de doar 10 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Tranzacţiile au cumulat doar de 7,6 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare de trei ori sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 22,6 milioane lei (5,1 milioane euro).

Mai mult de două treimi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondulului Proprietatea (5,2 milioane lei, din care un deal de 1,9 milioane lei). Titlurile FP au crescut cu 0,7% în prima parte a şedinţei şi au ajuns la preţul de 0,645 lei.

Rulajul din prima parte a zilei de vineri a fost dominat de deal-uri cu acţiuni BRD, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Banca Transilvania şi Transgaz, în valoare cumulată de 15,2 milioane lei.

La mijlocul şedinţei de luni, La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în creştere cu 0,28%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,12% peste şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 0,41% peste nivelul de vineri.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,28%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,34%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,5%. Pieţele au fost pe verde încă de la deschidere, după ce datele privind creşterea economică a Chinei în trimestrul al doilea s-au încadrat în proiecţiile analiştilor.    

Te-ar mai putea interesa și
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon Technologies (RTX) în vederea furnizării României de sisteme......
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația sindicală FIM-CISL
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația ...
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din ...