Banca Națională a Poloniei a majorat rata dobânzii de referință până la 4,5% pentru a combate creşterea preţurilor

Banca Naţională a Poloniei (NBP) a majorat rata dobânzii mai mult decât estimau economiştii, intensificându-şi lupta împotriva inflaţiei, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimele peste două decenii, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 apr. 2022, 20:38
Banca Națională a Poloniei a majorat rata dobânzii de referință până la 4,5% pentru a combate creşterea preţurilor

Comitetul de politică monetară de la Banca Naţională a Poloniei a majorat dobânda de referinţă cu 100 de puncte de bază, până la 4,5%, în timp ce economiştii se aşteptau la o creştere cu 50 sau 75 puncte de bază. Este cel mai ridicat nivel al dobânzii din ultimul deceniu şi a şaptea majorare a dobânzii din tot atâtea luni.

În mod repetat, oficialii de la Banca Naţională a Poloniei au subliniat necesitatea combaterii creşterii preţurilor, determinată de majorarea costurilor cu energia, alimentele şi alte bunuri.

Până acum, guvernatorul instituţiei, Adam Glapinski, a dezminţit temerile că războiul va provoca o recesiune a celei mai mari economii din Europa Centrală şi de Est şi a indicat că politica monetară se va înăspri şi mai mult.

Zlotul s-a apreciat după decizia privind majorarea dobânzii, iar oficialii de la Banca Naţională a Poloniei au reiterat că sunt pregătiţi să intervină pe piaţă pentru a preveni deprecierea monedei naţionale.

În martie, rata inflaţiei în Polonia a accelerat la 10,9%, cel mai ridicat nivel din ultimele peste două decenii.

Polonia se confruntă cu o combinaţie între deficit de forţă de muncă, creşterea rapidă a salariilor şi factori globali, precum perturbări de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi creşterea preţurilor la energie, care determină toate o explozie a preţurilor de consum.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...