Mii de vagoane încărcate cu marfă sunt blocate la graniţa Ucrainei cu Polonia

Aproximativ 1.100 de vagoane de tren încărcate cu cereale sunt blocate în vestul Ucrainei, în apropiere de principalul punct de tranzit feroviar de la graniţa cu Polonia, incapabile să îşi transporte încărcătura peste hotare, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 07 apr. 2022, 11:52
Mii de vagoane încărcate cu marfă sunt blocate la graniţa Ucrainei cu Polonia

Acestea sunt doar o parte dintre cele 24.190 de vagoane de tren încărcate cu diferite mărfuri destinate exportului, precum uleiuri vegetale, minereu de fier, metale, produse chimice şi cărbune, care aşteptau marţi să treacă graniţa de vest a Ucrainei, potrivit datelor companiei feroviare de stat Ukrzaliznytsia.

Valerii Tkachov, adjunctul directorului comercial de la Ukrzaliznytsia, a spune că 10.320 de vagoane de marfă, adică aproape jumătate din total, aşteaptă la un nod de cale ferată din apropiere de satul Izov, principalul punct de tranzit feroviar de la graniţa Ucrainei cu Polonia. Amplasat la aproape 130 de kilometri nord de Lvov, acest nod de cale ferată este principala poartă pentru a ajunge la portul Gdansk din Polonia.

Una dintre probleme este creată de volumul mare de mărfuri care trebuie să găsească o rută alternativă de transport, ceea ce generează lipsuri de vagoane de marfă şi personal, potrivit unor surse din industria de transport şi din interiorul Guvernului. Înainte de război, Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, îşi livra 98% din cereale via Marea Neagră. În mod normal, doar o mică parte din exporturile Ucrainei plecau pe calea ferată, unde costurile sunt mai mari decât în cazul shipping-ului.

Aceste dificultăţi sunt agravate de probleme logistice, precum diferenţa de ecartament între căile ferate din Ucraina şi cele din ţările vecine, cum este Polonia, o moştenire din perioada fostei URSS. Chiar dacă vestul Ucrainei nu a fost afectat de război în aceeaşi măsură ca şi estul ţării, au avut loc atacuri cu rachetă în apropiere de Lvov, inclusiv asupra unor facilităţi petroliere, iar securitatea în zona de graniţă a fost înăsprită.

Oficial, Ucraina a informat că exporturile sale de cereale au scăzut luna trecută la o zecime faţă de cifra din luna martie 2021, în contextul închiderii porturilor iar aceste perturbări afectează populaţia din mai multe ţări. „Sute de milioane de persoane din întreaga lume nu vor primi alimente dacă blocada Rusiei asupra porturilor Ucrainei nu va fi ridicată în viitorul apropiat”, a informat Ministerul ucrainean al Agriculturii, într-un comunicat publicat la 1 aprilie.

Reducerea numărului de vagoane de marfă blocate la graniţă va dura ceva timp. Pentru că ecartamentul căilor ferate din Ucraina est de aproximativ 1,5 metri, cu 10 centimetri mai mare decât în Europa, personalul căilor ferate trebuie să ridice vagoanele şi să înlocuiască şasiurile cu unele potrivite pentru căile ferate din Polonia, a spus Valerii Tkachov. O soluţie alternativă este golirea cerealelor din vagoanele ucrainene şi punerea în vagoanele poloneze, o procedură care poate dura până la 30 de minute pentru fiecare vagon.

Tkachov a estimat că în prezent până la 500 de vagoane trec zilnic graniţa în apropiere de Izov, ceea ce înseamnă că va dura trei săptămâni pentru ca toate vagoanele să treacă graniţa. Responsabilul de la Ukrzaliznytsia a adăugat că există alte câtva zeci de puncte de trecere a frontierei, multe dintre ele nefiind aglomerate.

Compania ucraineană de căi ferată lucrează la creşterea capacităţilor astfel încât în decurs de trei luni până la 1.100 de vagoane cu cereale să treacă zilnic frontiera în Polonia, România, Ungaria şi Slovacia, adică o majorare de zece ori faţă de nivelul din luna martie, a mai spus Valerii Tkachov. Acesta a adăugat că Ukrzaliznytsia angajează personal suplimentar, cumpără echipamente pentru schimbarea şasiurilor, redirecţionează personal de la trenurile de pasageri la trenurile de marfă şi de asemenea lucrează la reducerea altor obstacole, precum procedurile vamale.

„Lucrăm la urgentarea procedurilor…reducând numărul şi durata inspecţiilor vagoanelor şi procedurile birocratice”, a spus Valerii Tkachov.

Cifrele oficiale publicate duminică de Guvernul de la Kiev arată că în luna martie Ucraina a exportat 1,4 milioane de tone de porumb şi grâu. Asta înseamnă un sfert din cantitatea exportată în februarie şi mai puţin de jumătate faţă de cele aproximativ trei milioane de tone exportate în luna martie 2021.

Însă cele mai recente date includ şi cerealele care sunt încărcate pe vasele care sunt blocate în porturile ucrainene, a precizat adjunctul ministrului ucrainean al Agriculturii, Taras Vysotskiy. Potrivit acestuia, doar 300.000 de tone de produse agricole au plecat din Ucraina luna trecută pe calea ferată. Vysotskiy şi-a exprimat speranţa că Ucraina va putea exporta, lunar, 1,5 milioane de tone de produse agricole pe calea ferată, adăugând încă că asta ar fi doar o treime din volumele gestionate în mod normal de porturi dar care vor genera venituri de care are nevoie sectorul agricol.

În paralel, autorităţile de la Kiev discută cu România despre livrarea de produse agricole prin portul Constanţa. Asta ar însemna transportul cerealelor cu trenul până la porturile de la Dunăre, de unde să fie încărcate pe barje care să le transporte până la Constanţa, susţin oficialii din industria de transport. După ce vor ajunge la Constanţa, cerealele vor trebui încărcate la bordul navelor maritime, care să le ducă în întreaga lume, ceea ce face ca întregul proces să fie unul complex şi costisitor.

Potrivit firmei de consultanţă APK-Inform, costul livrării cerealelor din Ucraina până în portul Constanţa ar fi de 120-150 de euro pe tonă. Comparativ, înainte de război traderii plăteau între 20 şi 40 de dolari pe tonă pentru a transporta cereale până la porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Un manager de la o mare firmă de trading care operează în Ucraina susţine că şi dacă ţara va reuşi să îşi majoreze rapid exporturile de produse agricole, până la 700.000 de tone şi chiar un milion de tone pe lună, pe calea ferată şi via Dunăre, asta ar fi doar o „picătură într-un ocean”. „Am putea ajunge la 10-15% din capacitatea de care este nevoie. Cred că riscurile la adresa economiei sunt uriaşe”, a apreciat managerul.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...