Astfel, înmatriculările de automobile noi din UE au scăzut în iunie cu 5,6%, la 1,134 milioane unităţi, cu evoluţii negative pe toate pieţele mari cu excepţia Marii Britanii, potrivit unui comunicat transmis marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În România, piaţa auto a scăzut cu 45,9% faţă de iunie 2012, la sub 4.000 de maşini, cea mai abruptă scădere din UE cu excepţia Irlandei, unde vânzările au coborât cu 73,7%, la sub 1,700 unităţi.
Vânzările Dacia în UE au crescut însă în luna iunie cu 17%, cea mai bună performanţă în rândul mărcilor, la circa 28.300 unităţi. Cota de piaţă a Dacia în UE a urcat astfel de la 2% la 2,5%.
Marca Renault şi-a limitat scăderea la 3,1%, astfel că vânzările de autoturisme noi ale grupului francez au urcat cu 1,3% în iunie, la 114.000 unităţi.
În primele şase luni ale anului, numărul înmatriculărilor de automobile noi din UE a scăzut cu 6,6%, la 6,2 milioane, România înregistrând cel mai abrupt declin cu excepţia Ciprului şi Olandei.
Astfel, vânzările auto din România au coborât în primul semestru cu 26,4%, la 24.500 unităţi, în timp ce Ciprul a consemnat o scădere de 42,7%, la 3.600 maşini, iar Olanda a înregistrat un declin de 36%, la aproape 212.000 unităţi.
Dacia a înregistrat cea mai puternică creştere din UE şi la nivelul primelor şase luni. Astfel, înmatriculările mărcii low-cost a grupului Renault au crescut cu 17,6% în UE în perioada ianuarie-iunie, la 141.200 unităţi, cota de piaţă a Dacia urcând astfel de la 1,8% la 2,3%.
Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, a consemnat o scădere cu 4,7% a vânzărilor de autoturisme în luna iunie, la 282.900 unităţi, iar în primele şase luni a înregistrat un declin de 8,1%, la 1,5 milioane automobile.
În Franţa, vânzările de automobile noi au scăzut în iunie cu 8,4%, la 191.300 unităţi, iar în primele şase luni s-au redus cu 11,2%, la 931.400 maşini.
Piaţa italiană s-a contractat cu 5,5% în iunie, la 122.000 automobile, şi a scăzut cu 10,3% în primul semestru, la 731.200 unităţi.
Vânzările auto din Spania au stagnat în iunie la aproxiamtiv 73.000, dar au scăzut în primele şase luni cu 4,9%, la 386.300.
Marea Britanie este singura piaţă mare din UE care a înregistrat o performanţă puternic pozitivă a vânzărilor de autoturisme în prima jumătate a acestui an. Astfel, vânzările auto din Regatul Unit au urcat cu 13,4% în iunie, la aproape 215.000 unităţi, respectiv cu 10% în primul semestru, la 1,163 milioane automobile.