Comitetul Executiv al UEFA urmează să valideze joi noul Fair Play financiar, mai puţin restrictiv, fiind aşteptat să aprobe şi un dispozitiv suplimentar la care organismul european lucrează de câteva săptămâni, pentru a ajuta cluburile să-şi revină din criza financiară provocată de Covid-19.
Astfel, UEFA va strânge între 2,5 şi 4 miliarde de euro, bani pe care îi va distribui apoi cluburilor implicate în competiţiile sale, în următorii cinci ani. Pentru aceasta, forul fotbalistic european a mandatat banca City Bank, conform informaţiilor publicaţiei franceze. Obiectivul acestui dispozitiv este de a împrumuta bani cluburilor, cu dobânzi foarte avantajoase, garantate cu drepturile TV. Dacă un club nu îi va rambursa datoria, UEFA ar putea deduce banii respectivi din sumele pe care le plăteşte acestuia în urma participării în cupele europene.
Condiţiile de eligibilitate ale pretendenţilor nu au fost încă precizate, însă prezenţa regulată a unei echipe în competiţiile continentale va fi probabil una dintre ele. Chiar dacă suma mai trebuie să fie discutată, un club ar putea primi maximum 100 sau 120 de milioane de euro.
Uniunea europeană de fotbal, care speră să lanseze acest proiect în vara lui 2022, nu va face profit în urma acestei operaţiuni, adaugă L’Equipe.