Profesorii şi elevii care au protestat la Liceul Jean Monnet doresc reinstalarea conducerii demise

Cele două directoare ale Liceului Jean Monnet nu sunt "înregimentate" politic şi de asta nu au "protecţie", au spus mai mulţi profesori protestatari de la unitatea de învăţământ, aceştia fiind nemulţumiţi de înlocuirea conducerii liceului.
Economica.net - lun, 05 dec. 2011, 12:36

„Nu suntem de acord cu decizia de înlocuire a celor două directoare. Suntem convinşi de moralitatea acestora. Ancheta Corpului de Control al ministrului a dorit să găsească un ţap ispăşitor”, a afirmat o profesoară care a protestat luni împreună cu mai  mulţi elevi şi cadre didactice din liceu.

Potrivit acesteia din urmă, eleva care a depus plângere de viol şi o altă elevă care a pozat într-o revistă nu reprezintă liceul, ele fiind transferate la unitatea de învăţământ „prin decizia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti”.

Profesoara protestatară a spus că profesorul de sport reclamat care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu eleva, venise pentru un an de zile ca suplinitor, „dar nu din decizia şcolii şi a directorilor acesteia”.

Profesorii protestatari au arătat că în Consiliul profesoral s-a făcut propunerea de exmatriculare a elevei sau de scăderea a notei la purtare, iar în cele din urmă s-a decis scăderea notei la purtare. „Eleva care a reclamat violul a dobândit o mare parte din absenţe după scandal. Acestea au apărut ca urmare a scandalului”, au mai susţinut cadrele didactice.

Elevii care au protestat în curtea liceului au solicitat reinstalarea conducerii liceului, scandând „Vrem conducerea înapoi”!, „Jean Monnet, jos etichetele!” şi „Nu denigraţi şcoala”.

Comitetul de părinţi din Liceul teoretic Jean Monnet a formulat un comunicat în care afirmă că „au fost încălcate nişte norme elementare ale Codului Muncii şi dreptul de a fi informat”. „Este un fapt fără precedent anunţarea demiterii la televizor, pedepsirea unui director pentru lipsa de responsabilitate a părinţilor şi aici mă refer la elevele acuzate de furt, furt care s-a produs în timpul liber al elevelor, când se presupune că părinţii au cunoştinţe de ce fac copiii lor”, se susţine în comunicat.

Potrivit acestuia, copiii liceului nu sunt „copii de nomenclaturişti, aşa cum anunţă domnul ministru”, sunt „copii normali”, care au dreptul la învăţătură, drept prevăzut în Constituţie, iar corpul profesoral este format din cadre didactice bine pregătite. Părinţii precizează că sunt „alături de ei (profesori – n.r.) şi de cei 1.200 de elevi” care îşi desfăşoară activitatea sub directa îndrumare a acestora.

„Suntem printre puţinele licee care au luat măsuri de disciplină şi de organizare internă – uniforma obligatorie, eradicarea absenţelor şi interzicerea fumatului”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul continuă să rămână pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube locuințelor asigurate din țara noastră, arată o analiză realizată......
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Dacă ne uităm la primul trimestru al anului 2025, agenda de evenimente pare a fi una standard, cu Forumul Economic Mondial ...
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Utilizatorii BT Pay au la dispoziție un asistent virtual (Chat BT) pentru informații cu privire la funcționalitățile ...
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va raporta probabil un profit record în 2024, de aproximativ 80 miliarde de franci elveţieni ...