Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe Coşlariu – Cluj-Napoca, în lungime de aproximativ 99 km, au drept scop identificarea soluţiei optime din punct de vedere tehnic, economic şi operaţional pentru modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu – Cluj-Napoca, ţinând cont de conformarea în relaţie cu standardele europene şi cerinţele de interoperabilitate la nivelul reţelei feroviare româneşti.
Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Coşlariu şi Cluj-Napoca pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate, precum şi îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice: creşterea vitezei de circulaţie şi, implicit, reducerea duratei de călătorie pe întreaga secţiune; creşterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turişti; creşterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern şi internaţional; îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi creşterea gradului de siguranţă, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.
Valoarea contractului este de 41,842 milioane lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de stat.