Pachetul „Sprijin pentru România” – Credite de 75.000 lei pentru familii şi 50.000 de lei pentru studenţi, salariu minim de 3.000 de lei în agricultură şi industria alimentară. Ce măsuri mai conţine

Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ”Sprijin pentru România”, ce urmează să fie prezentat, luni, de liderii coaliţiei, cuprinde, printre altele, Programul ”Family start” - garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat şi Programul naţional ”Student Invest” - garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat.
News.ro - lun, 11 apr. 2022, 13:48
Pachetul

Pachetul de măsuri urmează să fie discutat în şedinţa coaliţiei de la ora 16.00, iar forma finală va fi prezentată de liderii coaliţiei, într-o conferinţă de presă, la ora 18.00, scrie News.ro.

Măsuri economice de ajutor

Ajustarea contractelor în derulare care vizează investiţiile publice. Se suplimentează sumele aferente contractelor de investiţii în derulare având în vedere creşterile de preţuri la materialele de construcţii. Sursa de finanţare: bugetul de stat, prin bugetul MLPDA, scrie News.ro.

Reluarea schemei de ajutor de stat pe HG 807/2014. Începând cu luna mai, se începe sesiunea pe schema de ajutor de stat stabilită prin HG 807/2014, cu o anvelopă estimată de 1 miliard de lei. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

Program de sprijin pentru transportatori şi distribuitori

Schema de ajutor de stat de 300 de milioane de lei (cu posibilitatea suplimentării) pentru decontarea a 0,50 lei/ litru de carburant pentru sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane ocazional sau regulat, dar şi pentru companiile implicate în activităţile de distribuţie (doar pentru alimentarea făcută pe teritoriul României) (circa 4.000 de benficiari). Sursa de finanţare: buget de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Acordarea unor granturi de până la 400.000 de euro/companie pentru capital de lucru IMM-urilor al căror lanţ de aprovizionare a fost afectat de conflictul din Ucraina. Măsura este similară Măsurii 2 aplicată în 2020-2021 şi poate fi finanţată exclusiv din fonduri europene prin POCU. Buget alocat măsurii (propunere): minim 300 milioane de euro. Sursa de finanţare: Fonduri Europene, prin POCU, News.ro.

Aplicarea măsurilor Şomaj tehnic şi Kurzarbeit până la 31.12.2022. Se acordă 75% din salariu pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic, respectiv celor cărora li se reduce programul de lucru (măsură la Ministerul Muncii). Sursa de finanţare: instrumentul SURE
OUG pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale care vizează investiţii publice

AGRICULTURA

Sprijin pentru procesarea producţiei agricole. Suma estimată: 200 de milioane de euro. Sursa de finanţare: buget de stat prin bugetul MADR
Capitalizarea Casei de Comerţ UNIREA pentru asigurarea necesarului de produse agroalimentare de bază. Suma estimată: 100 milioane de euro. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul MADR, scrie News.ro.

Măsuri sociale

Susţinerea nivelului de trai pentru românii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 50 de euro la fiecare 2 luni (până la sfârşitul anului) pentru cumpărarea a 6 alimente de bază, pentru gospodăriile cu ambii părinţi şi cel puţin 2 copii dependenţi şi gospodării monoparentale cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei (151.000 de gospodării), persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 de persoane), persoane cu dizabilităţi (864.533 persoane) şi pensionarii cu un venit mai mic de 1500 de lei (3.498.875). Total beneficiari 4.682.408 x 50 de euro x 4 = 936.481.600 milioane de euro până la sfârşitul anului, adică 0,35% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanţare: Fonduri europene prin POAD (flexibilizare)

Susţinerea elevilor care provin din familii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 30 de euro lunar pentru 7 luni (aprilie- iunie şi septembrie- decembrie 2022) pentru alimente, rechizite şi haine celor 156.000 de elevi care primesc burse sociale. Impact 30 de euro x 156.000 x 7 luni= 32.760.000 euro adică 0.012% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanţare: fonduri europene, prin Ministerul Educaţiei (flexibilizare), scrie News.ro.

Susţinerea salariaţilor cu venituri reduse. Creşterea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, scutiţi de taxe – de la 1 iunie.

Dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale de la 11 lei la 22 de lei/ zi. Estimare beneficiari > 3 milioane beneficiari. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Creşterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei de la 1 iunie.

Stabilirea salariului minim în agricultură şi industria alimentară la nivelul de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţii.
Amânarea ratelor la credite persoane fizice şi juridice pe o perioadă de 12 luni. Circa 15 miliarde de lei reprezentând rate de capital şi dobânzi vor fi amânate, estimarea numărului de beneficiari ridicându-se la 50.000 de persoane fizice şi juridice. Fără impact bugetar.

TINERET

In ceea ce priveşte domeniul tineretului, Guvernul are în vedere proiecte dedicate Anului 2022- Anul Tineretului în România, scrie News.ro.

1. Programul Family start

Prin acest program se propune garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului pentru acordarea de finanţări pentru acoperirea unor cheltuieli eligibile in program (de exemplu: plata cheltuielilor cu cresa, gradinita, scoala, after school, achiziţia de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe). Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 45 de ani neîmpliniţi care isi intemeiaza o familie si care au venituri nete de pana la maxim 7500 RON pe familie/luna. Număr maxim este de 10.000 beneficiari, scrie News.ro.

2. Programul naţional Student Invest

Prin acest program se propune garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului.

Valoarea maximă a finanţării este de 50.000 lei, cheltuieli eligibile în cadrul programului fiind credite pentru taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, pentru publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studentesti, etc.

Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 31 de ani neîmpliniţi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior autorizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Număr maxim este 10.000 beneficiari.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...