SUA impun sancțiuni împotriva ma multor politicieni controversați din state situate în Balcanii de Vest

Statele Unite au impus sancţiuni luni împotriva a şapte figuri politice din Balcanii de Vest pe care le acuză că sunt o "ameninţare la adresa stabilităţii regionale", inclusiv ultimul preşedinte al uniunii statale de scurtă durată Serbia şi Muntenegru, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 apr. 2022, 21:02
SUA impun sancțiuni împotriva ma multor politicieni controversați din state situate în Balcanii de Vest

Departamentul Trezoreriei l-a vizat pe Svetozar Marovic, de asemenea fost vicepreşedinte al Partidului Democrat al Socialiştilor din Muntenegru până în 2015 şi care a fost arestat în 2015 de către autorităţile din Muntenegru pentru presupusă implicare în cazuri de corupţie legate de proiecte de construcţii.

În 2016, el a recunoscut toate acuzaţiile de corupţie împotriva sa, dar a fugit în Serbia înainte de a-şi ispăşi pedeapsa, a declarat departamentul.

Trezoreria a impus de asemenea sancţiuni împotriva lui Aqif Rakipi, un fost membru al parlamentului din Albania, a lui Asim Sarajlic, membru al parlamentului Bosniei şi Herţegovina şi altora din aceste ţări, precum şi din Macedonia de Nord.

„Persoanele desemnate astăzi reprezintă o ameninţare serioasă pentru stabilitatea regională, încrederea instituţională şi aspiraţiile celor care doresc o guvernare democratică şi judicioasă în Balcanii de Vest”, a declarat Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei pentru terorism şi informaţii financiare, într-un comunicat.

Măsura luată luni îngheaţă toate bunurile din SUA ale celor desemnaţi şi în general interzice americanilor să aibă legături cu aceştia.

Departamentul de Stat american a emis de asemenea interdicţii de viză împotriva fostului prim-ministru al Macedoniei de Nord, precum şi altor figuri politice din Macedonia de Nord şi din Bosnia şi Herţegovina, inclusiv interdicţii de călătorie în Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...