Italia a încheiat o înțelegere cu Algeria pentru a importa o cantitate mai mare de gaze naturale

Premierul italian Mario Draghi, care încearcă să reducă dependenţa ţării sale de energia rusă, a anunţat luni un acord cu Algeria pentru creşterea exporturilor acesteia de gaz către Italia, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 apr. 2022, 21:47
Italia a încheiat o înțelegere cu Algeria pentru a importa o cantitate mai mare de gaze naturale

Algeria, unul din principalii parteneri comerciali ai Italiei, este şi al doilea său furnizor de gaz după Rusia, de unde provin 45% din importurile de gaz ale peninsulei.

După o discuţie la Alger cu preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune, Mario Draghi a anunţat un acord între grupul energetic italian ENI şi gigantul algerian Sonatrach, de stat, prin care acesta din urmă urmează să crească livrările de gaz către Italia.

„Guvernele noastre au semnat o declaraţie de înţelegere cu privire la cooperarea bilaterală în sectorul energiei. Acesteia i se adaugă acordul între ENI şi Sonatrach de majorare a exporturilor de gaz spre Italia”, a declarat Draghi presei.

„Imediat după invazia din Ucraina am anunţat că Italia se va organiza rapid pentru a reduce dependenţa de gaz rusesc, acordurile de azi fiind un răspuns semnificativ pentru a atinge acest obiectiv strategic, şi vor urma şi altele”, a adăugat el.

Premierul italian nu a dat cifre, dar ENI a precizat într-un comunicat că acordul va permite „exploatarea capacităţilor de transport disponibile ale gazoductului Transmed pentru a asigura o mai mare flexibilitate în aprovizionarea cu energie şi furnizarea progresivă de volume mai mari de gaz începând din acest an, până la 9 miliarde de metri cubi pe an în 2023-2024”.

Italia, care importă circa 95% din gazul pe care îl consumă, este una din ţările europene cele mai dependente de gazul rusesc.

Te-ar mai putea interesa și
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Problemele tehnice cu care se confruntă Registrul Auto Român (RAR) continuă, însă instituția a anunțat reluarea activități la stațiile ITP. Fără însă ca acestea să poată elibera......
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german Olaf Scholz a spus ieri că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto ...
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe locul 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale ...
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și ...