„În parteneriat cu Tractebel Engineering (GDF SUEZ), compania a desfăşurat un studiu de cercetare a impactului technic şi economic implicat de instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperişul fabricii. Costul total al investiției se ridică la 900.000 euro, 88% reprezintă investiție proprie, iar 12% finanțare europeană, prin Energy Efficiency Finance Facility (EEFF). Perioada de rambursare a împrumutului, exclusiv din resursele financiare obținute prin economisirea energiei, este de trei ani”, se arată într-un comunicat al companiei.
Energia produsă prin panourile fotovoltaice va reduce cu aproximativ 38% consumul de energie convenţională a fabricii, încă din primul an, iar cantitatea de dioxid de carbon (CO2) va scădea cu 449 tone pe an.
Phoenixy este unul dintre cei mai importanţi producători de pufuleţi, cu o cifră de afaceri de peste 18 milioane euro şi o producţie zilnică de peste un million de pungi, livrată atât pe piaţa locală, cât şi pe pieţele externe. Potrivit companiei, pufuleţii produşi la Băicoi sunt livraţi în peste 20 de state, în acest an exporturile înregistrând o creştere cu circa 30% față de anul 2012.
Compania este deţinută în proporţii egale de Cătălin Nour şi Eliodor Apostolescu, care este şi directorul general al Phoenixy. Potrivit companiei, Phoenixy are un portofoliu de 15 tipuri de produse şi ocupă 70% din piaţa locală de pufuleţi.