Iohannis: Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul NATO la orice ameninţare posibilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, că vor fi continuate eforturile pentru a asigura răspunsul "prompt", "hotărât" şi "robust" al Alianţei Nord-Atlantice la orice provocare sau ameninţare posibilă.
AGERPRES - mie, 13 apr. 2022, 11:58
Iohannis: Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul NATO la orice ameninţare posibilă

„Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul prompt, hotărât şi robust al Alianţei Nord-Atlantice la orice provocare sau ameninţare posibilă. După cum am decis la recentul Summit de la Bruxelles, vom accelera transformarea Alianţei pentru a consolida postura de descurajare şi apărare a NATO pe termen lung, în special pe Flancul estic şi la Marea Neagră. Acţionăm pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a celor patru noi Grupuri de Luptă, dintre care unul va fi în România. Acesta va contribui, alături de celelalte structuri aliate, la întărirea securităţii pe întregul Flanc Estic, în mod coerent şi unitar, fiind un prim pas spre echilibrarea prezenţei aliate pe Flanc”, a afirmat şeful statului, care vizitează baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu împreună cu premierul Nicolae Ciucă şi prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, scrie Agerpres.

El a mulţumit tuturor aliaţilor NATO pentru prezenţa în România.

„Prin eforturi comune, contribuim la securitatea spaţiului aliat, asigurăm pacea şi liniştea cetăţenilor noştri. Faptul că ne aflăm împreună în această bază militară reprezintă o dovadă în plus a unităţii, coeziunii şi solidarităţii care există la nivelul NATO”, a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a amintit că încă din anul 2014, ca urmare a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, NATO a început un proces complex de adaptare.

„Am fost conştienţi că ne confruntăm cu un mediu de securitate marcat de noi riscuri şi ameninţări şi de conduita tot mai agresivă a Federaţiei Ruse în plan regional. Astfel, a apărut postura de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic”, a adăugat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că agresiunea brutală declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei a afectat fundamental securitatea regională, europeană, euroatlantică şi are proiecţii negative la nivel global – pe mai multe paliere.

„De aceea, pentru sprijinirea Ucrainei, greu încercată de această agresiune, NATO şi Uniunea Europeană au luat măsuri concrete şi consistente. România a acţionat, la rândul său, rapid şi eficient, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul societăţii civile. (…) Am trimis ajutoare umanitare Ucrainei şi am primit pe teritoriul nostru toţi refugiaţii care s-au îndreptat către noi, oferindu-le sprijin, cazare şi asistenţă medicală. În plus, am pus în funcţiune pe teritoriul ţării noastre un hub logistic care asigură colectarea şi transportul donaţiilor umanitare internaţionale către Ucraina”, a spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a precizat că mediul de securitate internaţional a suferit modificări radicale şi, în consecinţă, statele NATO au trebuit să ia măsuri corespunzătoare de răspuns, strict defensive, menite însă să nu ducă la escaladare.

„Astfel, NATO a sporit măsurile de pregătire a forţelor militare aliate şi de consolidare a posturii aliate pe Flancul Estic. (…) Dragi militari – români şi cei din alte state membre NATO, vă aflaţi aici umăr lângă umăr şi sunteţi astăzi expresia concretă a hotărârii noastre de a întări în continuare descurajarea şi apărarea aliate în regiunea Mării Negre”, a spus el.

Şeful statului i-a mulţumit premierului Belgiei pentru contribuţia militarilor belgieni aflaţi pe teritoriul României.

„Dragi militari aliaţi, prezenţa dumneavoastră în România are, dincolo de componenta de securitate, şi o dimensiune simbolică. Împreună cu colegii voştri, militarii români, protejaţi şi apăraţi valorile euroatlantice care definesc în mod esenţial societăţile noastre: democraţia, drepturile omului, statul de drept şi dreptul fiecărui popor de a-şi decide propria soartă. Numai împreună putem asigura securitatea şi bunăstarea cetăţenilor noştri”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...