Zitec lansează un program de internship pentru studenți și absolvenți

Zitec,companie specializată în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, anunță lansarea unui program de internship pentru studenții și absolvenții care doresc să-și înceapă o carieră în domeniul IT.
Lidia Neagu - joi, 14 apr. 2022, 12:26
Zitec lansează un program de internship pentru studenți și absolvenți

Potrivit reprezentanților Zitec, cele peste 20 de poziții de internship deschise vizează specializări precum: Magento Developer, PHP Developer, Frontend Developer, iOS Developer sau Android Developer. Programul se desfășoară pe o perioadă de trei luni, în regim part-time (șase ore pe zi) și este remunerat, oferind participanților oportunitatea de a lucra în cadrul unor proiecte reale pentru clienți din industrii variate.

Internshipurile organizate de echipa Zitec au ca obiectiv atât îmbunătățirea cunoștințelor tehnologice ale participanților, dar și dezvoltarea abilităților legate de lucrul într-o organizație și într-o echipă.

Participanții în programele de stagiu vor avea posibilitatea să aleagă modul de lucru care se potrivește orarului lor: complet la distanță, hibrid sau într-unul dintre birourile Zitec din București sau Brașov. Stagiile implică programe de învățare continuă, traininguri, dar și mentorat. Astfel, în timpul stagiului, internii se vor afla sub îndrumarea și sprijinul unor mentori care vor împărtăși din cunoștințele și expertiza lor, astfel încât tinerii să aibă acces la cele mai recente tehnologii, să se dezvolte profesional și să acumuleze experiență practică.

De asemenea, participanții vor putea face parte dintr-o echipă profesionistă cu o cultură organizațională bazată pe feedback continuu și comunicare transparentă. La sfârșitul programului de internship, aceștia au oportunitatea să se alăture echipei Zitec pe perioadă nedeterminată, pe o poziție cu normă întreagă sau part-time. De cealaltă parte, compania își propune o rată de angajare de peste 80% dintre participanții la stagiul de internship. Cei interesați pot afla mai multe informații și pot aplica pentru programul de internship aici.

„Prin programele de internship pe care le desfășurăm primăvara aceasta ne dorim să le oferim tinerilor acces la o experiență profesională bazată pe o cultură organizațională performantă, prin care să-și dezvolte cunoștințele tehnice, dar și abilitățile utile în cadrul unui loc de muncă. După finalizarea cu succes a stagiului, aceștia vor avea șansa să se alăture echipei noastre. În prezent, echipa Zitec este compusă din peste trei sute de profesioniști implicați în proiecte pentru clienți din România și din străinătate, și dorim să creștem puternic și în continuare”, a declarat Florentina Greger, Chief Talent Experience Officer, Zitec.

În ultimii 18 ani, proiectele Zitec au avut impact la nivel național și internațional pentru clienți din peste 30 de țări de pe patru continente.

Pe toată perioada anului trecut, Zitec s-a concentrat pe creșterea echipei printr-un proces de recrutare exclusiv online și a anunțat trecerea definitivă la modul de lucru hibrid flexibil, ceea ce permite membrilor echipei să decidă individual opțiunea privind desfășurarea activității, de la birou sau de la distanță.

Totodată, în 2021, Zitec și-a mărit echipa cu 115 noi colegi, o rată de recrutare dublă față de anul precedent. Pentru 2022, compania își propune să atragă mai mult de 120 de specialiști în echipă din toată țara, în acest moment având colegi atât din București și Brașov, orașe unde există și birouri fizice, cât și din Cluj, Timișoara sau Iași.

Cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

Te-ar mai putea interesa și
Ce este „quishing” și de ce reprezintă o amenințare la adresa deținătorilor de mașini electrice
Ce este „quishing” și de ce reprezintă o amenințare la adresa deținătorilor de mașini electrice
Atacurile de tip „quishing” sunt noua ameninţare digitală care vizează deţinătorii de maşini electrice. pentru a fura detaliile de plată ale şoferilor, avertizează experţii în......
Bursa de la București și-a majorat capitalizarea cu 4,98 mld. lei în această săptămână
Bursa de la București și-a majorat capitalizarea cu 4,98 mld. lei în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 4,98 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar ...
ANM: Noiembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât de obicei. După 11 noiembrie temperaturile revin la normalul perioadei
ANM: Noiembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât de obicei. După 11 noiembrie temperaturile revin la normalul perioadei
Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze ...
Poliția de frontieră: 127 de fapte ilegale în 24 de ore. Amenzi în valoare de 21.040 lei și bunuri de peste 353.472 lei confiscate
Poliția de frontieră: 127 de fapte ilegale în 24 de ore. Amenzi în valoare de 21.040 lei și bunuri de peste 353.472 ...
Polița de frontieră a anunțat că în data de 02.11.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au ...