Ce s-a scumpit cel mai puţin în ultimii 10 ani. Top 10

ECONOMICA.NET a făcut un top al produselor cu cele mai mici scumpiri din ultimii 10 ani. Preţurile acestor mărfuri s-au majorat mai puţin decât rata inflaţiei. Printre ele se numără mai multe aparate electrocasnice, dar şi medicamentele.
Alina Stanciu - Dum, 28 iul. 2013, 20:54
Ce s-a scumpit cel mai puţin în ultimii 10 ani. Top 10

În ultimii zece ani, indicele preţurilor de consum total a crescut de aproximativ trei ori (207,43%). Există însă şi produse ale căror preţuri au crescut cu valori situate mult sub rata inflaţiei. La cererea ECONOMICA.NET, Institutul Naţional de Statistică a realizat un clasament al produselor cu cele mai mici scumpiri din ultimii 10 ani. 

Astfel, aparatele de calcul sunt acum cu 77,2% mai scumpe faţă de 2002, în timp ce preţul la medicamente s-a dublat. Există totodată electrice şi electrocasnice pe care ni le permitem cu mai puţine sacrificii decât acum 10 ani, dacă luăm în calcul faptul că în această perioada salariul mediu a crescut de aproximativ patru ori (de la 532 de lei brut la 2117 brut). Spre exemplu, un televizor costă acum de 2,1 ori mai mult decât în 2012, creşterea fiind similară şi în cazul combinelor muzicale şi  maşinilor de spălat rufe. 

Detergenţii şi săpunul de rufe s-au scumpit şi ele sub rata inflaţiei.

Top 10 produse cu cele mai mici scumpiri în perioada 2002-2012


 Numele produsului  2012 faţă de 2002 (%)
1 DETERGENTI 136,87
2 ARTICOLE TEHNICO-MEDICALE 135,08
3 SAPUN DE RUFE 134,52
4 CITRICE, ALTE FRUCTE MERI- 127,8
5 MASINI DE SPALAT RUFE 127,31
6 RADIO, COMBINE MUZICALE 126,78
7 ABONAMENT RADIO-TV 119,36
8 TELEVIZOARE 111,32
9 MEDICAMENTE 105,82
10 APARATE CULTURALE SI DE CALCUL ELECTRONIC 77,21

 

Citiţi aici şi Top 15 cele mai mari scumpiri din ultimii 10 ani

Te-ar mai putea interesa și
Libra Internet Bank: reduceri de 75% la comisioanele anuale și reduceri duble de marjă a dobânzii la cardurile Gold, abonamentele operaționale și creditele InvestEU
Libra Internet Bank: reduceri de 75% la comisioanele anuale și reduceri duble de marjă a dobânzii la cardurile Gold, abonamentele ...
Libra Internet Bank a lansat ofertele promoționale pentru Red&Black Friday, campania care va avea loc vineri, 8 noiembrie 2024....
Care va fi impactul planului fiscal al Guvernului asupra veniturilor cetățenilor. Explicațiile șefului Blocului Național Sindical VIDEO
Care va fi impactul planului fiscal al Guvernului asupra veniturilor cetățenilor. Explicațiile șefului Blocului Național ...
Dumitru Costin, președintele BNS, arată într-un material video efectele Planul fiscal al României negociat pentru următorii ...
Banii privaţi, impulsionaţi de fondurile publice, ar trebui să stimuleze investiţiile în UE (Eurogrup)
Banii privaţi, impulsionaţi de fondurile publice, ar trebui să stimuleze investiţiile în UE (Eurogrup)
Pentru necesităţile de investiţii ale Europei în vederea realizării tranziţiei verde şi digitale, alături de apărare ...
Cât costă terenurile agricole din România. NAI: Creșterea ar putea să fie mai moderată decât în ultimii ani
Cât costă terenurile agricole din România. NAI: Creșterea ar putea să fie mai moderată decât în ultimii ani
Deși au cunoscut un deceniu de creșteri cuprinse între 25 și 40% în funcție de zonă, prețurile unui hectar de teren ...