Agențiile care aduc turiști străini în România vor primi subvenții – proiect

Agenţiile de turism care vor aduce turişti străini în România vor putea primi o subvenţie printr-o schemă de minimis aflată în prezent în faza finală de dezbatere, a anunţat, joi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca.
AGERPRES - joi, 14 apr. 2022, 21:58
Agențiile care aduc turiști străini în România vor primi subvenții - proiect

Acesta a adăugat că odată cu modificarea recentă a Legii 346 privind promovarea exportului a fost recunoscut turismul de incoming ca export de servicii, după mulţi ani în care industria a cerut autorităţilor acest lucru.

„După doi ani în care am discutat mai mult cu pereţii, avem un dialog substanţial mai bun cu actualul ministru al Antreprenoriatului şi Turismului (Constantin-Daniel Cadariu n.r.), dar cu o floare nu se face primăvară. Avem nevoie şi de oameni în spatele dumnealui cu care să purtăm discuţiile tehnice, care să ne înţeleagă. Unul dintre proiectele mele de suflet, la care lupt de câţiva ani şi e pe cale să se realizeze acum, este recunoaşterea turismului de incoming ca export de servicii. Chiar dacă la şcoală cu toţii am învăţat chestia asta că până la urmă este export întrucât consumatorul produsului este nerezident, dar este şi cea mai facilă formă de export. Acel consumator vine el aici, nu ne ducem noi cu marfa după el acolo unde se află. Chestia asta nu a fost înţeleasă de-a lungul timpului, dar în sfârşit se vede o luminiţă. Într-o modificare recentă a legii 346 de promovare a exportului, în sfârşit, a fost recunoscut turismul de incoming ca export de servicii”, a precizat Dumitru Luca, într-o conferinţă de presă despre piaţa de incoming.

Acesta a subliniat că este în faza finală de dezbatere şi un proiect de act normativ care prevede acordarea unor subvenţii pentru agenţiile care aduc turişti străini în România. „Sperăm să vină şi celelalte măsuri absolut fireşti care ar trebui să stimuleze incomingul. Este deja în faza finală de dezbatere un proiect de act normativ prin care se vor acorda nişte subvenţii pentru agenţiile care aduc turişti străini în România. Este vorba de o schemă de minimis, care implică minimum patru nopţi de cazare în România şi la fiecare noapte suplimentară se mai adaugă ceva. Nu sunt bani mulţi, dar este un stimulent. (…) Există cadru legal, avem şi aprobarea Comisiei Europene, şi alte ţări fac chestia asta, nu am inventat-o noi. Sper să se materializeze chiar dacă este ceva simbolic, este un început”, a menţionat Luca.

Un alt proiect menţionat de şeful ANAT se referă la modificarea Codului fiscal, astfel încât şi incomingul să beneficieze de cotă zero de TVA.

„Un alt proiect la care ţin foarte mult şi sper să îl materializez în următoarea perioadă se referă la modificarea Codului fiscal, pentru că ştiu că toate exporturile beneficiază de cotă zero de TVA. Incomingul este practic singurul export unde avem nici măcar cotă redusa, avem cotă standard de 19%. Ne focusăm şi pe chestia asta, discutăm şi cu Ministerul Finanţelor şi cu decidenţii politici, dar deja primul pas a fost făcut cu acea modificare a Legii 346”, a adăugat preşedintele ANAT, Dumitru Luca.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...