Un petrolier care transporta 750 de tone de motorină a naufragiat în apropierea coastei Tunisiei

Un petrolier, ce transporta 750 de tone de motorină şi plecase din Egipt cu destinaţia Malta, a naufragiat sâmbătă în golful Gabes, în apropierea coastei de sud-est a Tunisiei, suscitând o mobilizare a autorităţilor pentru evitarea unei ''maree negre'', transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 16 apr. 2022, 16:07
Un petrolier care transporta 750 de tone de motorină a naufragiat în apropierea coastei Tunisiei

”Nava s-a scufundat în această dimineaţă în apele teritoriale tunisiene. Pentru moment, nu există scurgeri” de combustibil, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului din Gabes, Mohamed Karray, potrivit căruia o ”comisie pentru prevenirea catastrofelor se va reuni în următoarele ore pentru a decide măsurile de luat”.

Ministrul tunisian al mediului Leila Shikhaoui este ”în drum spre Gabes pentru a evalua situaţia după naufragiul vasului Xelo şi pentru a lua deciziile preventive necesare în coordonare cu autorităţile regionale”, a indicat ministerul într-un comunicat.

Petrolierul Xelo, cu o lungime de 58 de metri şi o lăţime de nouă metri, naviga sub pavilionul Guineei Ecuatoriale şi plecase din portul egiptean Damiette cu destinaţia insula Malta.

Când se afla la circa 7 km de coastele golfului Gabes, petrolierul a început să se încline şi să ia apă, care s-a infiltrat în sala maşinilor, nivelul apei urcând până la o înălţime de aproape doi metri. Autorităţile tunisiene au evacuat echipajul navei, format din şapte persoane (căpitanul de naţionalitate georgiană, patru turci şi doi azeri) care au fost ”spitalizate pentru scurt timp pentru un control şi sunt cazaţi la un hotel”.

 

Sursa foto: Tunisie-actu.com

Te-ar mai putea interesa și
Motivul conflictului dintre OMV și Gazprom a fost o datorie a rușilor, în contul căreia austriecii au sechestrat gaze de 230 mil euro
Motivul conflictului dintre OMV și Gazprom a fost o datorie a rușilor, în contul căreia austriecii au sechestrat gaze ...
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
Un acord UE – China cu privire a taxele pentru vehicule electrice este încă departe
Un acord UE – China cu privire a taxele pentru vehicule electrice este încă departe
În ciuda faptului că reprezentanți ai Uniunii Europene discută intens cu oficialii chinezi despre alternative la taxele ...
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Problemele tehnice cu care se confruntă Registrul Auto Român (RAR) continuă, însă instituția a anunțat reluarea activități ...
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german spune că banii de amenzi ar trebui să rămână la companiile auto pentru modernizare
Cancelarul german Olaf Scholz a spus ieri că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto ...