Centrul de Inginerie Bosch se extinde în Bucureşti

Centrul de Inginerie Bosch îşi extinde activităţile de dezvoltare în Bucureşti, unde inginerii vor lucra la proiecte de ultimă generaţie pentru dezvoltarea de soluţii în ariile mobilităţii automatizate, electrice şi conectate, în cadrul unui model de lucru hibrid şi flexibil, a anunţat compania într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
AGERPRES - lun, 18 apr. 2022, 15:14
Centrul de Inginerie Bosch se extinde în Bucureşti

„Centrul de Inginerie Bosch din Cluj şi-a crescut constant activităţile de dezvoltare în ultimii ani. Acesta deţine diverse proiecte globale şi are peste 1000 de ingineri care lucrează la soluţii pentru mobilitatea viitorului. Consolidarea poziţiei Centrului de Inginerie, prin creşterea responsabilităţii locale şi a numărului de proiecte, oferă şansa experţilor noştri de a contribui activ la procesul de transformare a companiei în lider de AIoT la nivel global”, a declarat Tobias Matter, directorul Centrului de Inginerie Bosch.

Potrivit companiei, odată cu această extindere, Centrul de Inginerie Bosch planifică o creştere a numărului de angajaţi în următoarea perioadă.

„La scurt timp de la lansarea sa, proiectul-pilot de extindere a Centrului de Inginerie Bosch la Bucureşti este deja un succes. Peste 20 de ingineri software din zonă, cu grad mare de expertiză, au fost deja integraţi în echipele noastre de dezvoltare. Mă bucur că am reuşit să îi integrăm rapid pe noii noştri colegi în echipele existente, în ciuda colaborării majoritar digitale. Pandemia de Covid-19 a adus cu sine şi o schimbare a paradigmei de muncă, preponderent digitală, iar Bosch s-a adaptat, într-un ritm alert, reuşind să formeze echipe hibride eficiente, bazate pe încredere, pe o bună colaborare şi orientare spre rezultate şi mai puţin pe prezenţa fizică constantă la birou”, a afirmat Cătălin Golban, şeful Departamentului de Inginerie a sistemelor de percepţie video din cadrul centrului de inginerie din Cluj şi coordonatorul proiectului de extindere a activităţilor de dezvoltare Bosch în România.

Reprezentanţii Bosch menţionează faptul că, prin iniţiativa „Smart Work”, compania a implementat la nivel global un model de colaborare hibrid, modelând sistematic interacţiunea dintre munca la distanţă şi munca la sediul companiei.

„Noul mod de lucru hibrid, care combină beneficiile muncii de acasă, eficienţa şi agilitatea şi beneficiile muncii de la birou, inovarea şi colaborarea, a fost implementat cu succes şi în cadrul Centrului de Inginerie din România încă din anul 2021. Implementarea condiţiilor de muncă flexibile a facilitat lansarea unui proiect pilot de extindere a activităţilor de dezvoltare în Bucureşti, cu posibilitatea de a lucra în cadrul sediului central Bosch pentru cei care doresc să-şi desfăşoare activitatea la birou. Printre proiectele incluse în această iniţiativă pilot se numără dezvoltarea de soluţii şi servicii de software şi hardware pentru conducerea asistată şi automatizată, pentru sisteme de direcţie asistate electric, sisteme de propulsie, dar şi pentru maşini electrice şi conectate şi proiecte de management al datelor”, se arată în comunicat.

La ora actuală, Bosch este unul dintre cei mai doriţi angajatori în zona Clujului pentru candidaţii cu profil tehnic, iar pe viitor compania intenţionează să se numere printre cei mai atractivi angajatori şi pentru inginerii din Bucureşti. La nivel naţional, Bosch ocupă poziţia şapte din 100 în topul celor mai doriţi angajatori realizat de Catalyst Solutions în 2021 şi rămâne, pentru al treilea an consecutiv, al doilea cel mai dorit angajator din industria automotive.

În cadrul Centrului de Inginerie Bosch, înfiinţat în 2013, există un ecosistem de inovaţie bine dezvoltat, bazat pe proiecte de cercetare şi inovare atractive pentru profesionişti experimentaţi. Pe lângă programele globale Bosch de finanţare pentru start-up-uri interne, la care se poate aplica cu idei inovatoare din toate locaţiile Bosch, Centrul de Inginerie din România oferă programe de mentorat şi de accelerare, pentru a susţine echipele locale – de la idee de produs până la crearea de produse viabile, dar şi programe cadru de înregistrare a brevetelor. Astfel, doar în anul 2021, au fost înregistrate 42 de invenţii locale.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, cu aproximativ 401.300 de angajaţi în întreaga lume, la 31 decembrie 2021. Anul trecut, compania a raportat, preliminar, vânzări de 78,8 miliarde de euro.

În România, grupul german este prezent de 27 de ani şi are aproximativ 8.160 de angajaţi în cinci entităţi. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piaţa din România.

Compania a fost înfiinţată în anul 1886, la Stuttgart, de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică”. În prezent, 94% dintre acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH, restul fiind în dreptul Robert Bosch GmbH şi al unei companii deţinute de familia Bosch.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...