UniCredit Bank a majorat dobânzile pentru depozite la termen în lei

UniCredit Bank a majorat la 3,9% dobânzile pentru depozitele la termen în lei care sunt constituite prin mijloace electronice, informează banca printr-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
AGERPRES - mar, 19 apr. 2022, 12:18
UniCredit Bank a majorat dobânzile pentru depozite la termen în lei

„Pentru depozitele la termen în lei cu prelungire automată pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 4 aprilie 2022, banca oferă o dobândă de 3,6% pe an pentru depozitele constituite în sucursală şi de 3,9% pe an pentru depozitele constituite prin Online Banking sau Mobile Banking. Dobânzile rămân competitive şi pentru maturităţi mai scurte, respectiv 3,3% pe an pentru depozite constituite pe termen de 6 luni şi 2,8% pe an pentru depozite constituite pentru 3 luni – în ambele variante, clienţii având posibilitatea să beneficieze de un plus de dobândă de 0,30 puncte procentuale atunci când constituie depozitele prin utilizarea instrumentelor de plată electronice – Online Banking sau Mobile Banking”, se arată în documentul citat.

Noua ofertă comercială a UniCredit Bank pentru depozite la termen în lei se adresează clienţilor persoane fizice, iar suma minimă necesară pentru deschiderea unui depozit este de 500 lei.

„Rămânem consecvenţi angajamentului de a le propune clienţilor noştri instrumente atractive de economisire şi oferim acum dobânzi standard pentru depozitele în lei constituite în sucursală situate între 2,8% şi 3,6% pe an, în funcţie de termen. Încurajăm însă, şi în contextul acestei oferte, utilizarea mijloacelor moderne de lucru cu banca, astfel încât constituirea unui depozit la termen prin Mobile sau Online Banking asigură un beneficiu suplimentar de 0,3 pp faţă de dobânda standard acordată în sucursală pentru depozitele în lei la termen de 3, 6 sau 12 luni”, a precizat Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank.

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse pentru toate categoriile de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...