ROBOR la trei luni ajunge la 5,90% – 6% în luna iunie – previziuni ale economiştilor şefi ai băncilor comerciale

Economiştii şefi ai băncilor comerciale văd ROBOR-ul la trei luni la 5,90% - 6% din luna iunie, în condiţiile în care dobânda cheie se va îndrepta în acest an către 4,5%. Atât economistul şef al BCR, cât şi cel al ING Bank, sunt convinşi că după iunie, dacă nu chiar din iunie, indicatorul ROBOR va creşte. Peste aşteptări.
Gabriela Ţinteanu - mar, 19 apr. 2022, 22:01
ROBOR la trei luni ajunge la 5,90% - 6% în luna iunie - previziuni ale economiştilor şefi ai băncilor comerciale

Economiştii şefi ai băncilor comerciale văd ROBOR ul la trei luni la 5,90% – 6% din luna iunie, în condiţiile în care dobânda cheie se va îndrepta în acest an către 4,5%.

„Din a doua parte a anului ne aşteptăm ca ROBOR la 3 luni să ajungă la 6%”, spune Valentin Tătaru, economist şef al ING Bank.

La rândul său, Ciprian Dascălu, economis şef al BCR, este de părere că nivelul ROBOR la 3 luni „va ajunge la 5,90%, fiind împins de rata dobânzii cheie care va continua să crească şi de rata dobânzii Lombard (n.r. – dobânda la care băncile comerciale se pot împrumuta de la BNR, în caz de necesitate).

În acest context, Ciprian Dascălu apreciază că dobânda cheie va merge către 4,5% în acest an, ceea ce estimează şi Valentin Tătaru, iar dobânda Lombard va merge către 5,5%.

Până acum majorarea indicelui ROBOR la trei şi şase luni a dus, în medie, la majorarea ratei lunare la un credit ipotecar în lei cu 300 de lei pe lună. Așadar, în perioada următoare, mai aşteptăm nişte majorări lunare de circa 200 de lei.

Acum o lună, economiştii şefi erau de părere că, „majorarea accelerată a indicelui ROBOR pe termen lung (la trei şi șase luni) indică faptul că piaţa se aşteaptă ca modificările operate de BNR asupra dobânzii de politică monetară să se facă de acum încolo într-un pas de 50 de puncte de bază faţă de 25 de puncte de bază ca până acum. La mijlocul anului nu este exclus să vedem un ROBOR de 5%, ceea ce ar corespunde unei dobânzi BNR de 4%. În funcţie de evoluţia războiului şi a inflaţiei, aceasta ar putea creşte chiar mai mult până la sfârşitul anului”, arată Adrian Codîrlaşu, vicepereşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari şi al CFA România.

Citește pe această temă: 

La mijlocul anului am putea avea un ROBOR de 5%, ceea ce corespunde unor aşteptări de 4% pentru dobânda BNR – Codîrlaşu, CFA

 

ROBOR  la trei luni a rămas la 4,70%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă. Pe 12 aprilie 2022, ROBOR 3M  a ajuns la cea mai ridicată valoare din 10 aprilie 2013 şi până acum (4,71%).

ROBOR la şase luni a crescut la 4,86%, faţă de 4,82%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai mare valoare din 1o iunie 2013 şi până acum (4,84%).

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.

Banca Națională a României a majorat, pe 5 aprilie 2022, dobânda de politică monetară cu 0,5%, până la 3%. BNR arată, astfel, că este dispusă să își folosească toate armele în lupta cu inflația, în condițiile în care majorarea este dublă față de pașii făcuți anterior, când banca centrală a crescut dobânda cu câte 0,25%. Până la final de an, anticipează analiștii, BNR va mai face astfel de pași, fiind foarte probabil ca dobânda să se ducă și peste 4,5%, în contextul inflamării inflației, mai ales pe fondul creșterii prețurilor pentru energie și combustibili.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...