Viitoarea Direcţie Regională Financiară. La Deva sau la Timişoara?

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a precizat, vineri, că 'în regiunea de Vest, municipiul Timişoara şi judeţul Timiş în ansamblul său reprezintă, în plan economic, de departe, polul de forţă al regiunii', reacţionând astfel la informaţia, neconfirmată deocamdată oficial, potrivit căreia sediul viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea Vest ar urma să fie în municipiul Deva.
Economica.net - vin, 19 iul. 2013, 20:25
Viitoarea Direcţie Regională Financiară. La Deva sau la Timişoara?

‘În regiunea de Vest, municipiul Timişoara şi judeţul Timiş în ansamblul său reprezintă, în plan economic, de departe, polul de forţă al regiunii ocupând, de altfel, poziţia numărul 1 şi la nivel naţional, între toate municipiile şi oraşele altele decât capitala, respectiv între toate judeţele, în această privinţă’, a declarat, vineri seara, Nicolae Robu.

El a subliniat că numărul contribuabililor din judeţul Timiş reprezintă aproape jumătate din totalul contribuabililor din regiune (46,44%), în timp ce numărul contribuabililor din celelalte judeţe reprezintă 22,71% în cazul judeţului Arad, 17,59% în cazul judeţului Hunedoara şi 13,26% în cazul judeţului Caraş-Severin.

La acestea se adaugă poziţionarea geografică a Timişoarei, care este cea mai la îndemâna majorităţii covârşitoare a locuitorilor regiunii, dintre toate reşedinţele celor patru judeţe ce constituie regiunea şi dispune de spaţii adecvate, de dotare şi de tot ce mai este necesar pentru buna funcţionare a viitoarei Direcţii Financiare.

‘După orice criteriu raţional s-ar lua decizia, Timişoara n-are cum să poată fi devansată de niciun municipiu din regiune, cu tot respectul pentru toate municipiile regiunii, ca de altfel, şi pentru celelalte localităţi. Având în vedere cele de mai sus, ca şi alte considerente, îmi exprim speranţa că Guvernul USL al României, care a făcut atât de multe lucruri bune pentru ţară şi pentru Timişoara în această scurtă perioadă de când guvernează, nu va greşi nici de această dată şi va stabili drept sediu al viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest, municipiul Timişoara’, a declarat Robu.

Şi finanţiştii timişeni s-au arătat surprinşi de vestea potrivit căreia centrul regionalei fiscale va fi la Deva şi au anunţat că subiectul va fi luat în dezbatere sindicală săptămâna viitoare.

‘Susţinem că intenţia de stabilire a sediului viitoarei Direcţii Regionale Financiare la Deva este absolut nelegală, inoportună şi nejustificată, atât din punct de vedere legal, cât şi economic, social şi moral. (…). Săptămâna viitoare vom lua în discuţie subiectul în cadrul sindicatului şi vom analiza ce măsuri o să luăm’, a declarat Adrian Găvruţă, liderul sindicatului FinTim Sed Lex Timiş.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...