Bunnyshell, platformă de management al infrastructurii în cloud, a ridicat o nouă finanţare de 4 mil. dolari

Bunnyshell, startup-ul românesc care dezvoltă tehnologii pentru managementul infrastructurii cloud, anunță finalizarea unei noi runde de investiții în valoare de 4 milioane de dolari. Finanțarea atrasă din partea Early Game Ventures (EGV) și RocaX Ventures va fi alocată în principal pentru extinderea companiei pe piața din Statele Unite ale Americii (SUA).
Lidia Neagu - joi, 21 apr. 2022, 13:20
Bunnyshell, platformă de management al infrastructurii în cloud, a ridicat o nouă finanţare de 4 mil. dolari

De asemenea, Bunnyshell anunță numirea lui Shani Shoham în poziția de Chief Revenue Officer (CRO).

Compania Bunnyshell, fondată de antreprenorii Roxana Ciobanu și Alin Dobra, l-a recrutat pe Shani Shoham în funcția de Chief Revenue Office (CRO) cu scopul de a coordona activitățile de marketing și vânzări din Statele Unite. Shani Shoham a fost anterior fondator și CEO al 21 Labs, care a fost achiziționată de Perforce Software, și, de asemenea, președinte al Testim.io, cumpărată de Tricentis.

Prin dezvoltarea unei platforme Environment-as-a-Service (EaaS), Bunnyshell creează replici identice cu mediile de producție ale aplicațiilor, indiferent cât de complexe sunt arhitectura și serviciile utilizate în acea aplicație. Platforma creeaza automat noi medii de testare cu fiecare pull request ca parte din procesul de dezvoltare și lansare a aplicațiilor în cloud.

Dezvoltarea pe zona de Environment-as-a-Service este parte din evoluția platformei. Bunnyshell a oferit încă de la început Environment-as-a-Service pentru Producție, iar acum oferă și pentru partea de dezvoltare și testare. 

Obiectivul de business al Bunnyshell la nivel global este să devină principalul jucător pe categoria de Environment-as-a-Service printr-o extindere care continuă astfel în Statele Unite. 

Cu toate inovațiile pentru producție din lumea tehnologiei precum Kubernetes, Helm și Terraform viața programatorului a devenit din ce în ce mai grea. Dezvoltarea încă se face pe un laptop unde mediul de lucru este configurat manual și, în cele mai multe cazuri, este diferit de mediul de producție în care aplicația ajunge la userul final. 

Complexitatea arhitecturilor software din zilele noastre, cu servicii de cloud native, politici de securitate, seturi de date fac gestionarea de medii de programare să fie un proces complex care solicită mulți ingineri DevOps. 

Bunnyshell vrea odată pentru totdeauna să rezolve problema cunoscută printre programatori drept „it works on my machine” prin oferirea programatorilor medii de lucru similare cu cele de producție.  

„Am plănuit să ne concentrăm pe piața din America și să îi ajutăm pe toți cei care sunt în poziția de CTO și pe cei care conduc echipe de programatori ca să pună codul în producție mult mai repede decât o fac acum. 

Shani aduce companiei noastre o experiență foarte mare în construcția de organizații scalabile și pentru a oferi produse de DevOps de la programatori individuali la platforme pentru companii foarte mari”, spune Alin Dobra, co-founder și CEO Bunnyshell. 

După ce am lucrat cu oameni tehnici în rolurile mele anterioare, am văzut în mod direct provocările gestionării mediilor de dezvoltare, așa că am înțeles imediat potențialul pe care Bunnyshell îl are. Programatorii își petrec aproape 20% din timp gestionând mediile de lucru și asta a fost un blocaj pentru mulți dintre clienții mei. EaaS este ca un calmant pentru orice organizație care are sute de angajați, indiferent de verticală. Am fost impresionat de tracțiunea obținută de Bunnyshell pe piețele din Europa cu puțin efort. Plănuim să creștem agresiv în SUA și la nivel global”, a spus Shani Shoham.

„Cele mai multe soluții de EaaS funcționează doar pentru  aplicațiile simple. Platforma de EaaS a Bunnyshell se adreseaza aplicatiilor complexe care sunt pe mai multe repos și pe mai multe cloud-uri fără a fi nevoie de cunoștințe de Kubernetes”, a spus Cristian Munteanu, Managing Director la Early Game Ventures. „Venirea lui Shani în echipă pune compania în poziția de leader pentru categoria de Environments as a Service aducând pentru multe companii de tehnologie din Statele Unite: flexibilitatea, capacitatea de actualizare automată și suport pentru multi-cloud.”

Bunnyshell este o platformă de Environment-as-a-Service care face incredibil de usoara crearea și administrarea de medii de lucru complexe pentru dezvoltare, testare și producție astfel încât echipele de programare să livreze software mai rapid și să se concentreze pe construirea celor mai bune produse de tehnologie. 

Cu Bunnyshell poți să creezi medii de lucru în propriul cloud, de la cel mai simplu website static până la cele mai complexe aplicații (ex. Microservicii cu multe dependințe cloud-native). 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria prelucrătoare, precum fabrici noi, extinderea capacităţilor de......
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...