Câciu: Amânarea ratelor la credite rămâne în continuare în analiză. Sistemul bancar e deschis la refinanţări şi chiar la amânări voluntare

Măsura privind amânarea ratelor la credite rămâne în continuare în analiză, dar îndemnul meu este să ne adaptăm toţi la ceea ce ne oferă piaţa, deoarece sistemul bancar este deschis la refinanţări şi chiar la amânări voluntare, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
AGERPRES - joi, 21 apr. 2022, 15:24
Câciu: Amânarea ratelor la credite rămâne în continuare în analiză. Sistemul bancar e deschis la refinanţări şi chiar la amânări voluntare

„Rămâne în continuare în analiză. (…) Între timp, faptul că rămâne această măsură în analiză nu înseamnă că toţi, companii sau persoane fizice, să nu încercăm să ne refinanţăm creditele. Vă dau un exemplu foarte simplu: diferenţa între ROBOR şi IRCC. Am mai spus-o, o repet: ROBOR spune inflaţia viitoare şi vedem că el creşte, asta înseamnă că băncile se aşteaptă la o inflaţie de durată, IRCC spune inflaţia anterioară. Vedem o diferenţă cam de 3,5 puncte procentuale la momentul acesta, poate greşesc, de trei puncte procentuale, între ROBOR şi IRCC. Nu costă pe nimeni nimic altceva decât a merge la bancă şi a-şi refinanţa un credit imobiliar sau ipotecar, a-l duce pe IRCC. Există o astfel de soluţie, există de altfel soluţii de restructurare a creditelor, până ajungem la amânare. Pe de altă parte, de ce a rămas în analiză acest proiect este faptul că are un cost de finanţare destul de mare ulterior şi ar putea să fie puţin mai toxic pentru cel ce amână, în contextul în care nu am stabilizat inflaţia şi creşterea de dobânzi, pentru că la un moment dat, când vei plăti, vei plăti la o dobândă mult mai mare şi vei plăti şi acel capital amânat şi dobânzile amânate”, a explicat Câciu.

El a subliniat că toate măsurile rămân în analiză, deoarece este un context care obligă la adaptare, „şi atunci nu înseamnă pur şi simplu să bagi o măsură în sertar ca şi cum nu ar fi existat”.

„Ai avut această soluţie, o păstrezi acolo şi vezi atunci când poţi sa intervii cu ea dacă e necesar să intervii cu ea”, a punctat ministrul.

Dar, a adăugat Câciu, până atunci, ar trebui să ne adaptăm toţi la ceea ce ne oferă piaţa, iar sistemul bancar este deschis şi la refinanţări, chiar şi la amânări voluntare.

„Dar amânarea este bine să o faci atunci când chiar eşti în incapacitatea de a plăti ratele, pentru că implică o serie de costuri suplimentare pe care le vei suporta după amânare. Dar există tot felul de soluţii, pentru că băncile au acelaşi interes ca şi debitorul, să nu rămână cu un credit neperformant. Dacă avem o astfel de problemă îi îndemn pe toţi să meargă şi să vadă care este situaţia, iar noi rămânem cu această măsură în analiză”, a precizat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...