Fondul suveran al Norvegiei a pierdut 74 de miliarde de dolari în primele trei luni ale anului

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.300 miliarde de dolari, a raportat miercuri pierderi de 653 de miliarde de coroane (74,3 miliarde de dolari) pentru primul trimestru, după ce războiul din Ucraina şi alte evenimente globale au afectat acţiunile şi obligaţiunile, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 21 apr. 2022, 16:41
Fondul suveran al Norvegiei a pierdut 74 de miliarde de dolari în primele trei luni ale anului

Acesta este gestionat de Banca Norvegiei şi deţine acţiuni la aproximativ 9.300 de companii din întreaga lume, controlând 1,3% din toate acţiunile listate la nivel mondial.

În perioada ianuarie-martie 2022, randamentul general al investiţiilor fondului a fost unul negativ de 4,9%. Investiţiile în acţiuni au avut un randament de negativ 5,2%, portofoliul de investiţii în instrumente cu venit fix a avut pierderi de 4,8% în timp ce investiţiile în imobiliare au avut un randament pozitiv de 4,1%, dar acestea au reprezentat mai puţin de 3% din investiţiile sale.

„Primul trimestru a fost caracterizat de turbulenţe geopolitice, care au afectat şi pieţele. Randamentele au fost negative atât pentru acţiuni cât şi pentru instrumentele cu venit fix dar pozitive pentru imobiliare”, a declarat directorul general adjunct de la Norges Bank Investment Management, Trond Grande (foto).

Pe lângă invadarea Ucrainei de către Rusia, pieţele mondiale au fost afectate în primul trimestru de creşterea cazurilor de infecţie cu COVID-19 precum şi de explozia inflaţiei care a redus valoarea obligaţiunilor guvernamentale. La data de 27 februarie, Norvegia a decis să scoată toate activele ruseşti din fondul său suveran, ca răspuns la invadarea Ucrainei, dar a întâmpinat probleme cu implementarea deciziei după ce Rusia a interzis străinilor să îşi vândă participaţiile la companiile ruseşti.

În total, la finele lunii martie 2022, 70,9% din activele fondului erau investite în acţiuni, 26,3% în instrumente cu venit fix, 2,7% în imobiliare şi 0,1% în infrastructuri din domeniul energiilor regenerabile.

Înfiinţat în 1996, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine echivalentul a 240.000 de dolari pentru fiecare bărbat, femeie şi copil din Norvegia.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...