Belgia i-a acordat azil fostului președinte ecuadorian Rafael Correa

Belgia i-a acordat statutul de refugiat fostului preşedinte ecuadorian Rafael Correa (foto), condamnat în contumacie la opt ani de închisoare pentru corupţie în ţara sa, a anunţat vineri fostul şef al statului după lansarea de către Quito a unei cereri de extrădare, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 23 apr. 2022, 10:39
Belgia i-a acordat azil fostului președinte ecuadorian Rafael Correa

Un certificat de la Comisariatul general belgian pentru refugiaţi şi Apatrizi, din 15 aprilie şi consultat de AFP, îi acordă fostului preşedinte (2007-2017) statutul de refugiat „în sensul Convenţiei de la Geneva (… ) şi al protocolului adiţional al acesteia”.

„Este o uşurare. Când îţi oferă această protecţie, asta arată că eşti persecutat”, a declarat pentru AFP la telefon Rafael Correa, confirmând informaţie a agenţiei spaniole EFE.

Afirmând că face subiectul „persecuţiei politice” şi judiciare în Ecuador, fostul preşedinte a solicitat azil la sfârşitul anului 2018 în Belgia, ţara de origine a soţiei sale, unde locuieşte de la sfârşitul mandatului, în 2017.

La rândul său, preşedintele Curţii Naţionale de Justiţie din Ecuador, Ivan Saquicela, a anunţat vineri că a semnat cu o zi înainte „ordinul de iniţiere a procesului de extrădare, aşa cum corespunde legii, a lui Rafael Vicente Correa”, după ce o condamnare în contumacie pronunţată în 2020.

Următorul pas este „ca la nivel diplomatic să se ia măsurile necesare şi indispensabile pentru ca extrădarea să aibă loc” din Belgia, a explicat el într-un interviu acordat postului de televiziune Teleamazonas.

Fostul şef al statului a fost condamnat în absenţă în septembrie 2020 la opt ani de închisoare pentru corupţie. Justiţia a considerat că Rafael Correa şi câţiva dintre foştii săi colaboratori au primit mită în schimbul unor contracte cu diverse firme.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Rivian a anunțat că a primit aprobarea condiționată pentru un împrumut de până la 6,6 miliarde de dolari de la Departamentul de Energie al SUA pentru a construi unitatea de producție a......
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în ...
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț