Olaf Scholz a prezidat un summit pentru integrarea refugiaților din Ucraina

Cancelarul federal german Olaf Scholz a găzduit luni, la Berlin, un summit pentru organizarea distribuirii, cazării şi integrării pe piaţa muncii a refugiaţilor ucraineni care au sosit în Germania de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, informează dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 25 apr. 2022, 18:23
Olaf Scholz a prezidat un summit pentru integrarea refugiaților din Ucraina

Evenimentul, pe care Scholz l-a găzduit împreună cu ministrul de stat şi comisarul pentru integrare al Germaniei, Reem Alabali-Radovan, a abordat de asemenea probleme ce ţin de îngrijirea copiilor şi şcolarizare, în condiţiile în care majoritatea ucrainenilor care au fugit în Germania sunt femei şi copii.

„Oraşele, împreună cu landurile federale, au început să organizeze facilităţi de îngrijire şi cursuri pentru copiii ucraineni, însă noi avem nevoie de mult mai multe capacităţi”, a declarat Markus Lewe, primarul oraşului german Münster şi preşedinte al Asociaţiei Germane a Oraşelor, îndemnând guvernul federal să contribuie la acoperirea cheltuielilor.

„Mulţi refugiaţi vor să se întoarcă acasă cât de repede se poate, însă când va fi posibil acest lucru nu se ştie”, a spus la rândul său Alabali-Radovan. „De aceea, noi trebuie să creăm perspective şi (posibilităţi de) participare în ţara noastră pentru oamenii care au sosit aici”, a adăugat ea.

Până duminică, peste 376.000 de ucraineni au intrat în Germania de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, potrivit autorităţilor germane.

Însă, de când ucrainenii pot intra în Germania fără viză pentru o perioadă de 90 de zile şi nu există practic controale la frontierele interne din Uniunea Europeană (UE), numărul exact al refugiaţilor de război este necunoscut.

Printre participanţii la summitul organizat de guvernul german s-au numărat miniştrii federali de interne Nancy Faeser, al educaţiei Bettina Stark-Watzinger şi al muncii Hubertus Heil.

Au fost de asemenea invitate o serie de organizaţii umanitare şi de asistenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...