Comisia Europeană și-a dat acceptul pentru ieftinirea energiei electrice în Spania și Portugalia

Spania şi Portugalia au ajuns marţi la un acord cu Comisia Europeană pentru a putea scădea preţul energiei electrice în peninsula iberică, în virtutea unei derogări care le permite celor două state să disocieze preţul electricităţii de cel al gazelor naturale, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 apr. 2022, 19:42
Comisia Europeană și-a dat acceptul pentru ieftinirea energiei electrice în Spania și Portugalia

„Am ajuns la un acord politic cu Comisia”, a anunţat ministrul spaniol al Tranziţiei Ecologice, Teresa Ribera, cu prilejul unei conferinţe de presă organizată la Bruxelles împreună cu omologul portughez, José Duarte Cordeiro. Acest acord, care ar urma să intre în vigoare în zilele următoare, va permite „extinderea protecţiei consumatorilor spanioli şi portughezi care au un nivel mai ridicat de expunere pe evoluţia pieţei angro”, a precizat Teresa Ribera.

Uniunea Europeană a autorizat încă de la finele lunii martie Spania şi Portugalia să adopte „măsuri excepţionale” pentru a diminua preţul gazelor naturale utilizate la producţia de electricitate şi a reduce astfel factura energetică a gospodăriilor, care este una deosebit de ridicată în cele două ţări.

Această măsură derogatorie a fost validată de executivul comunitar „ţinând cont de situaţia particulară” a celor două ţări care au „pachete energetice compuse în principal din energii regenerabile şi ţinând cont de faptul că există foarte puţine interconexiuni cu piaţa europeană”, a subliniat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acordul validat marţi de Bruxelles, după o lună de discuţii, va permite „disocierea modului de stabilire a preţului electricităţii de cel la gaze” şi va putea fi aplicat „pentru o perioadă de 12 luni”, a precizat José Duarte Cordeiro.

Astfel, într-o primă etapă preţul gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate va fi plafonat la 40 de euro pentru un Megawat-oră, obiectivul fiind ajungerea la o medie de 50 de euro pentru un Megawat-oră în următoarele 12 luni.

„Dacă preţurile vor rămâne foarte ridicate, economiile obţinute vor fi foarte importante”, a insistat ministrul portughez.

În prezent, pe piaţa angro preţul gazelor naturale evoluează în jurul valorii de 90 de euro pentru un Megawat-oră.

Costul energiei a cunoscut o creştere puternică în ultimele luni în Spania şi Portugalia din cauza regulilor de pe piaţa europeană de electricitate, care obligă producătorii să îşi vândă energia la preţul pentru tehnologia cea mai scumpă, care în prezent cel al centralelor pe gaz.

Autorităţile de la Madrid şi Lisabona au demarat o luptă împotriva acestui sistem, pe care îl consideră neadaptat la realitatea energetică din peninsula iberică. Însă multe ţări europene sunt ostile la ideea unei reforme, de teama impactului pe care l-ar avea asupra concurenţei în interiorul UE.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...