Medicină ambulatorie la standarde europene prin Regio

Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 04:44
Medicină ambulatorie la standarde europene prin Regio

Proiectul “Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi” se subscrie unei inițiative mai ample a Consiliului Județean Călărași de a asigura servicii medicale de calitate cetățenilor din județ.

Cele 26 de cabinete reabilitate și complet utilate prin intermediul Regio – Programul Operațional Regional, au permis Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi să sporească  veniturile unității medicale  cu 100%. Proiectul a avut drept rezultat modernizarea și dezvoltarea serviciilor medicale, îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților deserviți în Ambulatoriu și creșterea capacității și calității serviciilor de asistență medicală.

Construită în anul 1975, clădirea Ambulatoriului, cunoscută drept Policlinica 1 Călărași,  se prezenta într-o stare avansată de degradare. În 35 de ani de când aceasta a fost deschisă publicului nu s-au făcut lucrări majore de reabilitare, iar timpul a contribuit din plin la uzura fizică și morală a clădirii și a instalațiilor tehnice.
 
Cu sprijinul  Regio, au fost înlocuite în totalitate rețelele de utilități publice (energie electrică, energie termică, apă, canalizare), a fost înlocuită toată tâmplăria, clădirea fiind reabilitată termic, au fost recompartimentate spațiile dedicate cabinetelor medicale, conform circuitului funcțional. De asemenea, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și scurtarea timpului de consultații și diagnosticare a pacienților, au fost achiziționate echipamente medicale și aparatură radiologică în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro. Ambulatoriul poate acoperi, acum, noi servicii medicale,  investigaţii gastro-endoscopice, colposcopii, ecografii 4D, artroscopii, mamografii, radiografii dentare panoramice.

Oportunitatea reabilitării Ambulatorului (care este interfața între spital și teritoriu) a deschis căi nesperate pentru beneficiari  – personal medical și mai ales bolnavi”, este de părere dr. Chiru Mariana, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență.

Clădirea reabilitată și modernizată a Ambulatoriului a fost inaugurată în octombrie anul trecut. Aceasta oferă 26 de cabinete complet dotate și utilate pentru cele 22 de specialităţi medicale din cadrul spitalului. După darea în folosință, numărul medicilor angajați a crescut de la 14 la 30, iar a  cadrelor medicale cu pregătire medie, de la 6 la 21. Toate tratamentele şi investigaţiile care se fac  în cadrul Ambulatoriului sunt gratuite, fiind finanţate prin sistemul public de sănătate. De la deschidere, adresabilitatea către Ambulatoriu de Specialitate a crescut cu 60 %, iar veniturile pentru Spital cu aproape 100%.

Realizarea proiectului, de la idee la finalizare, a durat 3 ani și jumătate.

Prin accesarea fondurilor europene, și în mod special Regio, se pot realiza obiective de investiții importante, necesare dezvoltării socio-economice a comunităților locale, obiective care, din cauza resurselor financiare limitate existente la nivel local și regional, nu s-ar fi putut realiza sau ar fi necesitat un timp mai mare pentru realizare “, a declarat  Daniel Ștefan, directorul executiv al Direcţiei Integrare Europeană, Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe, din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi şi managerul acestui proiect.

Acesta este unul din cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri şi promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...