Stoica, GFR: Am fost chemat la DIICOT într-un dosar din 2005, în care n-am fost întrebat nimic 8 ani

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, companie desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru preluarea CFR Marfă, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost chemat la DIICOT pentru clarificări privind un dosar din 2005, cu NUP în 2006, după 8 ani în care nu i s-a solicitat nicio declaraţie.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 13:04
Stoica, GFR: Am fost chemat la DIICOT într-un dosar din 2005, în care n-am fost întrebat nimic 8 ani

„Nu am comis nicio evaziune fiscală. Suspiciunile sunt în legătură cu fapte ce fac obiectul unui dosar de pe rolul DIICOT din 2005 care a primit deja NUP în 2006, subsemnatul fiind acţionar cu un procent de 0,00015%, adică 2 acţiuni, şi fără a avea vreo calitate de administrator la acea firmă. Mai mult, nu-i cunosc nici pe directorul general, nici pe directorul financiar de la acea societate, şi nu aveam cunoştiinţă nici măcar de locul unde se afla sediul firmei. Am acceptat să am o participaţiune infimă în acea societate, de 2 acţiuni, doar pentru că acea firmă să-şi păstreze statutul de societate pe acţiuni”, a afirmat Stoica.

Presa a relatat că Stoica este cercetat de DIICOT Iaşi pentru evaziune fiscală, privatizarea frauduloasă a firmei Transbordare Vagoane Marfă (TVM) şi implicare în activităţi de crimă organizată, procurorii având indicii că Stoica a preluat TVM cu banii firmei.

Stoica a menţionat că de mai mulţi ani nu mai este acţionar la firma respectivă.

„Doar în urmă cu 2 săptămâni am fost invitat pentru nişte clarificări la DIICOT, după ce vreme de 8 ani de zile nu mi s-a luat nici o declaraţie în acest caz, deşi am fost şi sunt la dispoziţia oricăror instituţii ale statului”, a mai spus Stoica.

Premierul Victor Ponta susţine că din datele de până în prezent nu rezultă nimic în neregulă cu vânzarea CFR Marfă, dar că nu este exclus să fie întocmit un dosar penal la sugestia televizată a preşedintelui Băsescu pentru câştigătorul licitaţiei, deoarece aşa se întâmplă cu cine îl „supără” pe acesta.

„Preşedintele să îşi vadă de treaba lui, nu cred că intră în atribuţiile preşedintelui României să controleze ce fac firmele din România. faptul că are o gândire antiromânească, că spune tot timpul că nu vrea să câştige o companie din România, ci una din străinătate….de ce Băsescu îşi bagă nasul prin conturile firmelor ? Ca să apară la televizor, are legătură cu partidul ăla politic de doi bani pe care îl face la Cotroceni”, a declarat marţi Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.

În replică, Stoica a arătat că Grup Feroviar Român discută cu instituţii financiare din top 5 mondial finanţarea preluării CFR Marfă şi este sigur că va putea face plăţile în condiţiile stabilite, fiind o companie bancabilă, solidă şi fără datorii.

GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...