Autostrada Nădlac-Arad: Contractul pentru lotul 2 reziliat, din cauza falimentului Alpine

CNADNR a reziliat contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 km, al tronsonului de autostradă Nădlac - Arad, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 14:01
Autostrada Nădlac-Arad: Contractul pentru lotul 2 reziliat, din cauza falimentului Alpine

Până în prezent Alpine Bau a încasat suma de 305,9 milioane lei, fără TVA, pentru acest proiect, iar stadiul de execuţie a lucrării este de 84,75%, potrivit CNADNR.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.

CNADNR reziliase deja la sfârşitul lunii noiembrie şi contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

Compania Alpine a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în Austria după cel de-al Doilea Război Mondial. Alpine a cerut intrarea în insolvenţă la sfârşitul lunii iunie. Compania este închisă şi vândută pe bucăţi, după ce proprietarul FCC şi băncile creditoare au refuzat să asigure fonduri de 3 milioane de euro pe zi pentru a continua lucrările la proiectele de construcţii în lucru.

Alpine Holding este deţinută de Fomento de Construcciones&Contratas (FCC), cea mai mare companie de construcţii de Spania, de asemenea prezentă în România.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...