Bursa din Statele Unite deschide în creştere

Bursa din Statele Unite a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, după ce rezultatele financiare anunţate de mai multe companii, inclusiv DuPont şi Texas Instruments, au depăşit estimările analiştilor consultaţi de Bloomberg.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 14:55
Bursa din Statele Unite deschide în creştere

Indicele S&P 500 a crescut cu 0,1%, Dow Jones industrial cu 0,3%, iar Compozit Nasdaq a avansat cu 0,2%.

„Rezultatele financiare au fost în mare în linie cu aşteptările, cu excepţia companiilor din sectorul tehnologic, iar asta a fost suficient pentru a susţine S&P 500. Investitorii nu se mai tem la fel de mult ca luna trecută de reducerea programului de stimulare a economiei derulat de Rezerva Federală americană. Vom înregistra în perioada următoare stagnare sau creştere uşoară”, a declarat Manish Singh, manager la fondul Crossbridge Capital, din Lndra.

S&P 500 a închis la un nivel record şedinţa de luni, continuând trendul de creştere de săptămâna trecută.

Dintre cele 128 de companii S&P 500 care au raportat rezultate financiare până în prezent, 71% au depăşit estimările analiştilor în privinţa profitului, arată datele Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...