Proiectele de eficienţă energetică vor face parte din ce în ce mai mult din politica de finanţare a AFM – director

Administraţia Fondului de Mediu se va axa din ce în ce mai mult pe finanţarea proiectelor de eficienţă energetică, a afirmat, joi, Andrei Iorgulescu, director general de proiecte în cadrul instituţiei, prezent la evenimentul de lansare a proiectului care va reprezenta România la cea mai mare competiţie de case solare din lume, Solar Decathlon Europe 21/22.
AGERPRES - joi, 28 apr. 2022, 15:56
Proiectele de eficienţă energetică vor face parte din ce în ce mai mult din politica de finanţare a AFM - director

„Astfel de proiecte promovează soluţii de reducere a costurilor la nivelul gospodăriilor. Toate aceste iniţiative nu fac decât să promoveze protecţia mediului şi a omului. Strategiile de finanţare ale AFM s-au axat foarte mult pe programe din domeniul eficienţei energetice. Avem în derulare mai multe programe de eficienţă energetică, iar ele vor continua şi vor face parte din ce în ce mai mult din politica de finanţare a AFM”, a declarat Iorgulescu, scrie Agerpres.

El a precizat că AFM va continua să susţină şi astfel de iniţiative, precum cea a EFdeN, de realizare a caselor solare.

Organizaţia nonguvernamentală EFdeN a organizat evenimentul READY-STEADY-GO, cu ocazia căruia a fost lansat prototipul de casă solară EFdeN VATRA, care va reprezenta România la cea mai mare competiţie de case solare din lume, Solar Decathlon Europe 21/22 din Germania.

În 2018, echipa EFdeN, reprezentanta României la Solar Decathlon din Dubai, s-a clasat pe locul al patrulea din lume la clasamentul general mondial, aducând ţării noastre cea mai bună performanţă istorică.

Până în prezent, echipa EFdeN a câştigat peste 35 de premii naţionale şi internaţionale, la Solar Decathlon şi în alte competiţii.

EFdeN este cel mai important ONG din România care dezvoltă locuinţe solare cu scop educaţional şi de cercetare, alături de produse sustenabile şi module educaţionale atât pentru studenţi, specialişti, cât şi pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcţionează pe bază de parteneriate strategice şi sponsorizări.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...