Salrom va fi listată la Bursa de Valori București în mai 2023. Fondul proprietatea vrea să iasă din acționariatul societății

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, joi, că în luna mai a anului viitor compania Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care Fondul Proprietatea, care deţine 49% din acţiuni, a decis să iasă din acest acţionariat, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 28 apr. 2022, 20:15
Salrom va fi listată la Bursa de Valori București în mai 2023. Fondul proprietatea vrea să iasă din acționariatul societății

„În mai anul viitor, compania Salrom va fi listată la Bursă. (…) Fondul Proprietatea doreşte să iasă din acţionariatul societăţii şi să intre pe Bursă, să vândă aceste acţiuni pe Bursă. Au venit cu un plan pentru o astfel de tranzacţie care, din estimările noastre, va fi finalizată cam în prima jumătate a anului viitor. Există un acord de principiu din partea celuilalt acţionar, a Ministerului Economiei şi atunci vom lucra împreună ca această listare pe Bursă să se realizeze cu succes şi, bineînţeles, în beneficiul companiei”, a afirmat ministrul în cadrul unei vizite de lucru efectuată la Salina Slănic Prahova.

Potrivit lui Florin Spătaru, vor exista o transparenţă şi un interes din partea acţionarilor de a continua investiţiile şi de a dezvolta Salrom.

„Mă aştept ca printr-un astfel de demers, care este pozitiv pentru Salrom, să demarăm cât mai rapid aceste investiţii care au fost blocate ani de zile. Dacă mă întrebaţi care sunt efectiv cauzele, nu vă pot da un răspuns concludent, pentru că, sincer, mi-aş pierde foarte mult timp să încerc să identific cauzele. Hai să privind în viitor, hai să vedem cum dezvoltăm pe mai departe Salromul şi Salina Slănic Prahova. Această salină reprezintă un bun al întregii comunităţi, nu numai al companiei Salrom. Asta este discuţia pe care am avut-o cu directorii, să realizeze impactul pe care îl au asupra comunităţii şi că ceea ce fac şi ceea ce promovează investiţional şi ca dezvoltare reprezintă, de fapt, o responsabilitate pe care o au faţă de comunitatea în care trăiesc”, a spus ministrul Economiei.

Sursa foto: Salrom.ro

Te-ar mai putea interesa și
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de 1,24 de miliarde de euro, echivalentul a 1,2% din PIB, dar comparativ cu......
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile ...
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...