Nicuşor Dan: Vom menţine linia de stabilitate financiară, nu veţi vedea cheltuieli absurde ale PMB

Municipalitatea va menţine linia de stabilitate financiară, nu va face "cheltuieli absurde" şi va realiza investiţii pentru a rezolva "probleme structurale" ale oraşului, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
AGERPRES - vin, 29 apr. 2022, 11:45
Nicuşor Dan: Vom menţine linia de stabilitate financiară, nu veţi vedea cheltuieli absurde ale PMB

„O să păstrăm aceeaşi linie de stabilitate financiară, nu o sa vedeţi cheltuieli absurde făcute de Primăria Municipiului Bucureşti, dimpotrivă, ne vom concentra pe acele priorităţi ale oraşului, pe ceea ce înseamnă infrastructura de transport, fie că asta înseamnă reabilitarea reţelei de tramvai, fie că înseamnă extinderea reţelei de tramvai, fie că înseamnă trenul metropolitan (…), fie că înseamnă managementul traficului sau semaforizarea inteligentă, fie că înseamnă reţeaua de termoficare sau acele investiţii urbane care schimbă faţa oraşului, cum ar fi pietonalul de-a lungul Dâmboviţei. Deci, vă asigur, pe de o parte, că o să menţinem linia de stabilitate financiară, pe de altă parte că acele investiţii pe care le vom face vor adresa probleme structurale pe care oraşul le are”, a spus Nicuşor Dan, vineri, la deschiderea oficială dedicată listării obligaţiunilor emise de Municipiul Bucureşti pe Piaţa Reglementată a Bursei.

El a subliniat că Bucureştiul este un oraş cu „un uriaş potenţial” şi a amintit că stabilizarea financiară a Primăriei Capitalei a fost unul dintre obiectivele principale cu care şi-a început mandatul de edil.

„Faptul că această emisiune a fost un succes confirmă că ne-am făcut treaba şi că am recâştigat încrederea pieţei în Primăria Municipiului Bucureşti. (…) O să mai ieşim pe piaţă, pentru că Bucureştiul are nevoie de investiţii”, a adăugat edilul Capitalei.

Pe 20 aprilie, Nicuşor Dan anunţa că Municipalitatea a finalizat emisiunea de obligaţiuni municipale de 555 de milioane de lei, el precizând că, în total, sunt 21 de investitori.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...