CEC Bank devine dealer primar pe piața titlurilor de stat. Numărul competitorilor pe piaţa cumpărării de titluri de stat a ajuns la opt

CEC Bank devine, începând de astăzi, dealer primar pe piața titlurilor de stat. Acest statut îi permite băncii să participe direct la licitațiile și subscripțiile publice de titluri de stat organizate pe piața primară, alături de celelalte 7 instituții financiare care au statutul de dealer primar. CEC Bank a deținut în trecut calitatea de dealer primar, până în 2014.
Gabriela Ţinteanu - lun, 02 mai 2022, 11:18
CEC Bank devine dealer primar pe piața titlurilor de stat. Numărul competitorilor pe piaţa cumpărării de titluri de stat a ajuns la opt

Obținerea statutului de dealer primar este o confirmare a rolului important pe care CEC Bank îl joacă pe piețele financiare din România. Piața titlurilor de stat va crește în perioada următoare și accesul la această piață ne va permite să putem răspunde nevoilor de finanțare ale statului, și, în același timp să ne diversificăm oferta de instrumente de economisire și investiții disponibilă pentru clienți”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General al CEC Bank.

În ultimele 12 luni, volumul tranzacțiilor cu titluri de stat realizat de bancă pe piața secundară, ponderat cu coeficienții de maturitate s-a ridicat la peste 25 miliarde de lei. Alături de o prezență constantă și pe piața primară a titlurilor de stat, CEC Bank a îndeplinit astfel, condițiile legale privind rulajul necesar pentru a obține statul de dealer primar. Acest statut va permite CEC Bank să participe la licitațiile și emisiunile de titluri de stat, atât în cont propriu, cât și în numele clienților.

Într-o primă fază, banca are în vedere dezvoltarea de oferte de produse de trezorerie care să includă titluri de stat pentru clienții corporate mari. CEC Bank are deja în ofertă conturi pentru titluri de stat prin care pot fi achiziționate și tranzacționate astfel de instrumente pe piața secundară. Conturile de titluri de stat pot fi vizualizate din aplicațiile de Internet și Mobile Banking ale băncii.

În plus, CEC Bank a anunțat recent un amplu proiect de modernizare a activităților de trezorerie, prin implementarea unui sistem informatic modern de core treasury, bazat pe soluția oferită de grupul american FIS Global – unul dintre cei mai mari furnizori la nivel global de soluții și tehnologii pentru sistemele bancare și de plăți. Acest sistem va deservi activitățile specifice de Trezorerie, inclusiv tranzacțiile pe piața titlurilor de stat.

CEC Bank a deținut în trecut calitatea de dealer primar, până în 2014, când această calitate i-a fost revocată pe fondul unor volume de tranzacționare sub pragul minim reglementat. 

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 50,6 miliarde lei, la sfârșitul lui 2021.

 

Te-ar mai putea interesa și
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. de la "BB minus" la "BB", perspectiva atribuită fiind stabilă, se arată......
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...