Consiliul Concurenţei analizează modul în care se dau avizele pentru producătorii de energie regenerabilă

Consiliul Concurenţei a demarat o amplă analiză privind identificarea unor posibile bariere la intrarea pe piaţă a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă.
AGERPRES - lun, 02 mai 2022, 14:01
Consiliul Concurenţei analizează modul în care se dau avizele pentru producătorii de energie regenerabilă

Pentru punerea în funcţiune capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiţii şi să deţină toate autorizaţiile/avizele impuse de legislaţia incidentă, documente emise de mai multe autorităţi publice, ceea ce poate transforma autorizarea într-un proces complex şi anevoios, scrie Agerpres.

„În perioada următoare vor fi finanţate noi investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, atât prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin alte programe naţionale şi comunitare de investiţii. În acest context, optimizarea procedurilor naţionale de autorizare/avizare, cu scopul reducerii timpilor de implementare a proiectelor pentru centralele eoliene şi câmpurile de panouri fotovoltaice, devine o prioritate, fiind foarte important să se facă diferenţa între reglementările strict necesare, cu rol esenţial în asigurarea calităţii serviciilor, şi cele care nu sunt strict necesare, chiar potenţial dăunătoare dezvoltării pieţei”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În derularea studiului, Consiliul Concurenţei va interacţiona cu părţile implicate în procesul de avizare şi racordare, cum sunt Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Energiei, compania Transelectrica, operatorii de distribuţie a energiei electrice, autorităţi publice centrale şi locale implicate în procesul de avizare, dar şi investitori şi asociaţii ale acestora.

La finalul analizei Consiliul Concurenţei emite recomandări privind eficientizarea procesului de avizare şi racordare la sistemul energetic a noilor capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile sau poate recurge la celelalte instrumente conferite autorităţii de legea concurenţei.

Consiliul Concurenţei invită toţi actorii de pe aceste pieţe la o comunicare activă, deschisă în ceea ce priveşte obiectul studiului.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...