Cetăţenii UE pot primi despăgubiri din partea statului pentru pagubele provocate sănătăţii de poluare

Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene pot să dea în judecată guvernele lor şi să solicite despăgubiri financiare, dacă nivelul ridicat al poluării aerului le afectează sănătatea, a apreciat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Juliane Kokott, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 05 mai 2022, 13:41
Cetăţenii UE pot primi despăgubiri din partea statului pentru pagubele provocate sănătăţii de poluare

Opinia avocatului general vine după un şir de decizii adoptate de CJUE în ultimii ani, în cadrul cărora aproximativ 10 state membre UE, inclusiv Franţa, Polonia, Italia şi România, au fost găsite vinovate de un nivel ilegal de poluare a aerului, scrie Agerpres.

„Avocatul general Juliane Kokott susţine că încălcarea valorilor limită pentru protejarea calităţii aerului, în conformitate cu legislaţia UE, dă dreptul la despăgubiri din partea statului”, a informat CJUE într-un comunicat de presă.

Kokott a subliniat însă că orice persoană fizică care solicită despăgubiri va trebui să dovedească faptul că pagubele provocate sănătăţii au fost provocate direct de poluarea aerului. În plus, un guvern ar putea să evite plata despăgubirilor dacă poate dovedi că astfel de depăşiri ale valorilor limită ar fi avut loc şi dacă statul respectiv ar fi adoptat, la timp, planuri privind calitatea aerului care să satisfacă cerinţele directivei UE.

Opinia avocatului general are legătură cu un caz demarat de un rezident din Paris care solicită, de la guvernul francez, despăgubiri în valoare de 21 de milioane de euro pentru că aerul poluat i-a afectat sănătatea, iar guvernul francez nu a respectat limitele UE privind calitatea aerului. Un tribunal din Versailles a cerut CJUE să clarifice dacă persoanele fizice pot solicita astfel de despăgubiri.

Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...