„Biserica face ceva, nu doar vorbeşte” în privinţa dezvoltării unei alternative la creditorii care oferă împrumuturi cu dobânzi mari persoanelor cu venituri scăzute, a declarat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.
Arhiepiscopul, membru în comisia pentru standarde bancare a parlamentului britanic, a declarat revistei Total Politics că a discutat, deja, cu Errol Damelin, fondator şi director general al Wonga.
„I-am spus foarte direct că nu avem ca scop să-l reglementăm până iese din activitate, vrem să-l concurăm până dispare. Este un om de afaceri, aşa că a reacţionat rezonabil”, a afirmat arhiepiscopul.
Şeful Bisericii Anglicane a declarat în trecut că instituţiile de credit sunt „imorale” şi a comparat industria bancară cu cămătarii din Vechiul Testament.
Welby a anunţat, însă, pentru prima dată planuri de a ajuta cele circa 500 de case de ajutor reciproc din Marea Britanie, active în acordarea de credite mici, să se extindă folosind cele circa 1.600 de locaţii ale Bisericii.
Arhiepsicopul a declarat că începe „un proces de un deceniu” pentru a creşte angajamentul caselor de ajutor reciproc la nivelul comunităţilor şi pentru a le face mai „profesioniste”. Biserica Anglicană a lansat în iulie o casă de ajutor reciproc pentru cler şi angajaţii bisericii la Sinodul General organizat la New York.