Profitul Samsung a urcat cu 50% în trimestrul doi, la 6,8 mld. dolari, sub estimările pieţei

Samsung, cel mai mare producător de electronice la nivel mondial, a înregistrat în trimestrul al doilea un profit net de 6,8 miliarde dolari, în urcare cu 50% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, însă sub estimările analiştilor, pe fondul scăderii cererii pentru smartphone-uri premium.
Economica.net - vin, 26 iul. 2013, 10:58
Profitul Samsung a urcat cu 50% în trimestrul doi, la 6,8 mld. dolari, sub estimările pieţei

Profitul net după reglarea intereselor minoritare a avansat la 7.580 miliarde woni (6,8 miliarde dolari), de la 5.050 miliarde woni în al doilea trimestru al anului trecut, potrivit unui comunicat transmis vineri de Samsung Electronics.

Media estimărilor analiştilor indica un câştig de 8.020 miliarde woni (7,2 miliarde dolari), potrivit Bloomberg.

Vânzările de smartphone-uri premium, cel mai profitabil segment al pieţei, încetinesc semnificativ din cauza cererii tot mai reduse pe fondul apropierii pieţelor dezvoltate de maturitate. Totodată, Samsung se confruntă cu stagnarea cererii pentru televizoare, piaţă pe care ocupă de asemenea poziţia de lider.

Principalii câştigători ai saturării pieţei smartphone-urilor în ţările bogate sunt producătorii chinezi low-cost, precum Huawei, având în vedere că pieţele de creştere, precum India şi China, avantajează produsele cu preţuri mai mici.

Vânzările Samsung Electronics în trimestrul al doilea s-au încadrat în aşteptările pieţei, la 57.500 miliarde woni (51,7 miliarde dolari).

Acţiunile Samsung, care reprezintă 18% din capitalizarea indicelui Kospi al bursei de la Seul, au scăzut vineri cu 0,7% după pierderi de 13% în luna iunie.

Samsung controlează aproape o treime din piaţa smartphone-urilor, urmată de Apple şi, la mare distanţă, de producătorii chinezi.

Preţul mediu al smartphone-urilor comercializate a scăzut cu 16% de la începutul anului trecut, de la 450 dolai la 375 dolari, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă IDC.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...