Cea mai puternică industrie auto europeană va asambla cu 700.000 mai puține mașini decât era planificat

IHS Markit a schimbat previziunile pentru producția companiilor auto germane, acestea pierzând 700.000 de mașini dintre cele pe care le-ar fi putut asambla.
Robert Stan - lun, 09 mai 2022, 08:38
Cea mai puternică industrie auto europeană va asambla cu 700.000 mai puține mașini decât era planificat

După o prognoză optimistă în luna ianuarie, atunci când estima că marii producători auto germani vor asambla în 2022 circa 11. 325.000 de mașini, IHS Markit a revenit cu o nouă evaluare care ia în calcul noile condiții de pe piața europeană, inclusiv efectele războiului din Ucraina.

Conform datelor oferite de IHS Markit publicației germane Automobilwoche, producătorii germani de mașini vor putea scoate pe piață cu 700.000 mai puține mașini decât se estima în ianuarie 2022.

Ipotezele făcute la începutul anului au fost comparate cu datele din aprilie, rezultând scăderi majore mai ales la grupul Volkswagen.

În acest context, dacă în ianuarie IHS estima că marca Volkswagen va asambla în 2022 circa 4,90 milioane de mașini, în aprilie acest indicator a fost redus la 4,39 milioane. De asemenea, marca Audi va scoate pe piață doar 1,72 milioane de mașini, cu 20.000 mai puține decât se estima inițial.

Porsche rămâne singura marcă nu doar a grupului german Volkswagen, ci și a întregii industrii auto germane care va înregistra o creștere în 2022 de la 305.000 unități estimate inițial a fi produse până la 315.000 unități.

În cazul BMW, estimarea din ianuarie de 2,2 milioane de mașini a fost redusă în aprilie la 2,1 milioane, iar în cel al Mercedes-Benz lipsesc circa 80.000 de vehicule din prognoza inițială. Astfel, cei de la Mercedes vor putea oferi clienților doar 2,1 milioane de unități, la fel ca BMW.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului
Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului
Producţia industrială a României a înregistrat o scădere de 2,2%, ca serie brută, în primele nouă luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2023, respectiv cu 1,7% ca serie......
Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni
Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni
Compania de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum Aquila a încheiat primele 9 luni din 2024 ...
Cele două condiţii care ar putea să țină taxele pe loc în 2025
Cele două condiţii care ar putea să țină taxele pe loc în 2025
"Singura şansă ca România să evite un acord cu FMI şi să nu crească taxele este să atragă toţi banii restanţi ...
Colapsul Guvernului Germaniei ar putea fi o veste bună pentru pieţele financiare europene – Reuters
Colapsul Guvernului Germaniei ar putea fi o veste bună pentru pieţele financiare europene – Reuters
Alegerile legislative anticipate din Germania ar putea avea şi unele consecinţe pozitive pentru economia zonei euro, în ...