Guvern: Neformularea unei poziţii a CSAT va bloca privatizarea CFR Marfă

Neformularea unei poziţii a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în cazul contractului de privatizare a CFR Marfă se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei, anunţă Guvernul.
Economica.net - vin, 26 iul. 2013, 12:47
Guvern: Neformularea unei poziţii a CSAT va bloca privatizarea CFR Marfă

Prin intermediul unui comunicat, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, arată totodată că, până în prezent, CSAT a avizat de trei ori privatizarea CFR Marfă.

„Cu sau fără competenţe, CSAT a avizat de trei ori până acum privatizarea CFR Marfă. In 2011, 2012 si 2013 s-au dat avize ale CSAT în legatură cu această privatizare. Guvernul aşteaptă în continuare convocarea CSAT de către preşedintele României şi formularea unei poziţii cu privire la finalizarea negocierilor pentru privatizarea CFR Marfă”, afirmă purtătorul de cuvânt.

Guvernul mai transmite că nu poate considera că această poziţie a fost exprimată vineri, prin intermediul comunicatului transmis de Administraţia Prezidenţială, sub semnătura lui Bogdan Oprea şi reia recomandarea ca purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale să nu comunice în numele CSAT, precum şi de a trata „cu seriozitate şi responsabilitate” acest subiect, care trebuie abordat în interes public.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că „dacă CSAT nu avizează privatizarea CFR Marfă” aceasta nu va fi făcută, afirmând însă, că anterior, CSAT a avizat trei privatizări, ceea ce înseamnă că a „acţionat ilegal”.

Şeful Guvernului a mai spus că preşedintele Băsescu, dacă nu are vreo atribuţie în acest domeniu, ar trebui „să tacă din gură”.

CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei, precizează purtătorul de cuvânt al şefului statului, anunţând că preşedintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta „să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”.

„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”, precizează Oprea.

Te-ar mai putea interesa și
Franța reduce drastic subvențiile pentru achiziția de mașini electrice
Franța reduce drastic subvențiile pentru achiziția de mașini electrice
Franța va reduce drastic subvențiile pentru achizițiile de mașini electrice în zilele următoare, cu o nouă scală variind de la 2.000 la 4.000 de euro în funcție de venit, în scădere......
Hidroelectrica va avea o ofertă competitivă și după 1 Aprilie 2025
Hidroelectrica va avea o ofertă competitivă și după 1 Aprilie 2025
Hidroelectrica va avea şi după 1 aprilie 2025 o ofertă extrem de competitivă pe piaţa de furnizare, adresată atât ...
APIA a plătit peste un miliard de euro pentru 2024
APIA a plătit peste un miliard de euro pentru 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit fermierilor până în prezent peste 1,08 miliarde ...
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată și fără continuitate
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată ...
România se află într-un moment critic, în care producţia industrială rămâne mult sub nivelul de dinaintea pandemiei, ...