UE ar trebui să confişte rezervele valutare ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina – Borrell. Care a fost reacţia Kremlinului

Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a afirmat într-un interviu acordat ziarului Financial Times că Uniunea ar trebui să confişte rezervele valutare blocate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina, transmite luni Reuters.
AGERPRES - lun, 09 mai 2022, 09:39
UE ar trebui să confişte rezervele valutare ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina - Borrell. Care a fost reacţia Kremlinului

Uniunea Europeană şi aliaţii săi occidentali au restricţionat rezervele internaţionale ale băncii centrale a Rusiei după invazia rusă în Ucraina, numită la Moscova „operaţiune militară specială”, reaminteşte Reuters citat de scrie Agerpres.

În interviul citat, Borrell arată că ar fi logic ca UE să procedeze la fel cum au făcut Statele Unite cu activele băncii centrale a Afganistanului după ce talibanii au preluat puterea la Kabul.

„Avem banii în buzunar, iar cineva trebuie să îmi explice de ce e bine pentru banii afgani şi nu e bine pentru banii ruseşti”, a spus oficialul european.

Washingtonul intenţionează să folosească o parte din fondurile afgane blocate pentru a ajuta poporul afgan şi să păstreze restul pentru a acoperi eventuale despăgubiri acordate în procese împotriva militanţilor islamişti acuzaţi de terorism.

Rusia consideră ilegală folosirea rezervelor sale valutare pentru reconstrucţia Ucrainei

Rusia a apreciat luni că folosirea rezervelor sale valutare, blocate în exterior, pentru a acoperi costurile reconstrucţiei Ucrainei ar fi ilegală şi ar eroda încrederea în Uniunea Europeană, după o opinie în acest sens exprimată de şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, transmite EFE.

Ar reprezenta „distrugerea fundamentelor în sine ale relaţiilor internaţionale, iar aceste decizii, dacă sunt luate, îi vor afecta chiar pe europeni, sistemul financiar şi ar eroda încrederea în Europa şi în Occident în general, pentru că aceasta reprezintă o anarhie totală sau, mai bine zis, legea junglei”, a declarat viceministrul de externe rus Aleksandr Gruşko, citat de agenţia TASS.

Occidentul a îngheţat rezerve valutare şi aur ale Rusiei în valoare de peste 300 de miliarde de dolari ca urmare a invadării de către Moscova a Ucrainei, la 24 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...