Zona euro a aprobat eliberarea unei tranşe de 2,5 miliarde de euro pentru Grecia

Statele zonei euro au aprobat, vineri, eliberarea unei tranşe de 2,5 miliarde de euro pentru Grecia, sumă care ar trebui să acopere necesarul de cheltueieli al guvernului elen până după alegerile parlamentare din Germania, programate în septembrie, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 26 iul. 2013, 13:40
Zona euro a aprobat eliberarea unei tranşe de 2,5 miliarde de euro pentru Grecia

Reprezentanţii guvernelor din zona euo au avizat tranşa într-o videoconferinţă, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Grecia a adoptat joi un ultim set de măsuri necesar pentru îndeplini condiţiile puse de creditorii internaţionali.

O comisie a parlamentului german votează luni în privinţa contribuţiei Berlinului pentru Grecia.

De asemenea, Atena urmează să primească alte 1,5 miliarde de euro, sumă provenind din profiturile obţinute de băncile centrale din zona euro prin programul Băncii Centrale Europene de achiziţie de obligaţiuni ale statului elen. Grecia va primi banii după finalizarea procedurilor naţionale de aprobare.

Statul elen aşteaptă 1,8 miliarde de euro şi de la FMI. Conducerea Fondului se întruneşte luni pentru a discuta contribuţia.

Grecia a fost susţinută de statele din zona euro şi FMI cu două pachete de împrumuturi totalizând peste 200 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea ridicată a ţării a făcut imposibilă rostogolirea datoriilor pe piaţa fianciară. Împrumuturile au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, precum concedieri, reduceri de salarii şi creşteri de taxe.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...