Proiectul de modificare a legii offshore, asumat de toți președinții partidelor din Coaliție și trimis recent Parlamentului, ar putea fi votat de plenul Senatului, prima Cameră sesizată, miercuri, 11 mai.
De altfel, el este pe ordinea de zi din data de 10 mai, pentru dezbatere, la Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, potrivit paginii de internet a Senatului. Această Comisie va emite un raport comun cu Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital. După acest pas, legea va fi supusă votului plenului Senatului, ziua următoare, 11 mai.
Președintele Senatului a confirmat informația obținută de noi anterior din surse parlamentare. Florin Cîţu, a spus că legea offshore va fi votată miercuri şi va fi transmisă „imediat” la Camera Deputaţilor, evidenţiind că orice modificare la acest act normativ trebuie negociată şi agreată în coaliţia de guvernare.
„Deja avem plenul de miercuri pregătit. Dacă era gata astăzi, era pregătit plenul pentru astăzi. Dacă nu, miercuri este plen pregătit pentru legea offshore, va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor. (…) Iniţiatorii au venit cu o formă, orice modificare trebuie agreată în coaliţie, pentru că altfel nu va trece. (…) Din ce am văzut eu până acum, nu (sunt modificări la lege). În acest moment, ceea ce avem este o lege offshore, dacă se doresc modificări, repet, ca să aibă succes să treacă, trebuie să fie negociate în coaliţie, altfel nu are sens, le vom discuta degeaba”, a precizat Cîţu, după şedinţa Biroului permanent.
Amintim că legea, vitală pentru exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră, este dezbătută de Senat în procedură de urgență.
O obiecție de la Concurență
Consiliul Concurenței, solicitat să își dea avizul, a emis o observație referitoare la obligația viitorilor subcontractori de a își înființa firme în România, care apare în lege. “Subcontractorii nerezidenți ai titularilor acordurilor petroliere sunt obligați ca, în termen de 30 de zile de la data încheierii primului contract, să înființeze și să mențină pe toată durata contractului o filială sau sucursală cu sediul în România, conform prevederilor legale în vigoare” este prevederea în legătură cu care Consiliul Concurenței a emis observația.
“Având în vedere faptul că nu se cunoaște cu exactitate întinderea obligației impuse asupra subcontractorilor nerezidenți (cheltuieli financiare, resurse umane, necesitatea sau nu a înregistrării în scopuri de TVA, etc.), acest articol nu poate fi evaluat cu precizie din perspectiva posibilelor efecte asupra concurenței. Totuși, având în vedere practica Comisiei Europene, trebuie luat în considerare faptul că aceste prevederi ar putea da naștere unui tratament diferențiat pentru subcontractorii nerezidenți care au deja un sediu înregistrat în Uniunea Europeană și care ar fi obligați să înființeze în România un nou sediu”, arată Consiliul Concurenței.
“Astfel, în măsura în care costurile de înființare a unui sediu operațional suplimentar ar fi semnificative, îndeosebi pentru comercianții mai mici, aceste costuri suplimentare pe care le-ar avea în comparație cu comercianții locali ar putea face accesul comercianților din Uniunea Europeană mai dificil și mai costisitor în România. Astfel, ar putea fi ridicate obstacole în calea comerțului între statele membre și, prin urmare, ar putea fi afectată piața internă, prin discriminarea partenerilor comerciali pe bază de naționalitate”, mai arată Consiliul Concurenței.
Legea offshore, vitală pentru dezvoltarea zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, ar trebui să fie modificată în această sesiune parlamentară. Potrivit proiectului, modificările vizează reducerea fiscalității impuse de vechea lege, înlăturarea obligației de vânzare pe piața internă (statul poate decide însă acest lucru în situații de criză), și stabilitatea clauzelor contractuale, până la finalizarea contractelor de concesiune.