Nicuşor Dan: Nu putem face plăţi pentru investiţii. Sunt afectate Prelungirea Ghencea şi Doamna Ghica

 Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că, în momentul de faţă, Primăria nu poate face plăţi pentru investiţii precum Prelungirea Ghencea şi Doamna Ghica.
AGERPRES - mar, 10 mai 2022, 12:55
Nicuşor Dan: Nu putem face plăţi pentru investiţii. Sunt afectate Prelungirea Ghencea şi Doamna Ghica

„Este o discuţie de un an şi jumătate cu familia Constanda, de când am preluat mandatul. (…) Nici noi nu avem, deodată, să dăm 125 de milioane de euro, nici familia Constanda nu o să poată să îşi recupereze banii. Tot ce înseamnă cheltuieli curente, inclusiv subvenţia pe transportul public, subvenţia pe termie, funcţionarea spitalelor se pot plăti; inclusiv banii din fonduri europene, pentru că înţeleg că a fost o discuţie legată de contractul pe care îl avem cu Astra Arad pentru furnizarea de tramvaie. Acolo nu se pot popri banii din fonduri europene. Tot ce nu putem să facem este să plătim investiţiile şi sunt afectate Prelungirea Ghencea şi Doamna Ghica, în momentul acesta. (…) Nu putem să plătim pur şi simplu. De exemplu, trebuie să plătim avansul la tablierul de la Doamna Ghica”, a arătat edilul general, într-o declaraţie acordată presei.

El a reiterat că dorinţa PMB este să plătească eşalonat datoria către familia Constanda.

„Au fost mai multe discuţii. Propunerea noastră permanentă a fost de eşalonare. Suntem oameni serioşi. Vă aduc aminte că am făcut cu Otokar lucrul acesta şi s-a rezolvat în mod amiabil o situaţie care putea să devină foarte neplăcută şi ea. Asta a fost mereu propunerea noastră. Discuţiile s-au întrerupt în urmă cu 9-10 luni, aşteptând să se termine acel litigiu cu privire la calculul penalităţilor, pentru a putea să calculăm în mod exact care este suma, cu tot cu penalităţi, pe care o datorăm. Litigiul s-a terminat, în momentul acesta ştim exact care este suma pe care o datorăm. Vrem să avem înţelegeri ca să putem plăti eşalonat. (…) Sunt discuţii pe care le avem permanent în tot acest interval. Vă aduc aminte că Primăria a avut conturile blocate un an de zile”, a spus primarul Capitalei.

Pe 4 mai, Nicuşor Dan anunţa că Municipalitatea propune să-i plătească omului de afaceri Costică Constanda eşalonat rate lunare, deoarece nu poate achita deodată cele 120 de milioane de euro datorate. El a amintit că se poartă o negociere cu omul de afaceri de când a preluat mandatul de primar.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...