FMI cere Greciei noi reduceri de salarii la bugetari

FMI vrea ca Grecia să reducă din nou salariile din sectorul public şi drepturile angajaţilor, astfel încât ţara să devină mai competitivă din punct de vedere economic, potrivit unui raport al instituţiei internaţionale, citat de portalul Greek Reporter.
Economica.net - Dum, 28 iul. 2013, 11:31
FMI cere Greciei noi reduceri de salarii la bugetari

Fondul urmează să decidă luni asupra eliberării unei tranşe de 1,8 miliarde de euro pentru Grecia, parte a unui pachet de împrumuturi acordat împreună cu ţările din zona euro statului elen.

FMI analizează „flexibilitatea pieţei muncii”, limbaj al instituţiei care înseamnă salarii mai mici şi drepturi reduse pentru angajaţi, scrie GreekReporter. Grecia scăzut deja salariul minim şi încearcă să elimine drepturile de negociere colectivă, la cererea troicii, din care fac parte Fondul, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.

Raportul recunoaşte „progresele semnificative” ale Greciei în privinţa reformării pieţei muncii, dar subliniază că sunt necesare noi măsuri pentru a spori competitivitatea şi recomandă scăderi de salarii şi drepturi mai puţine pentru angajaţi.

FMI estimează că Grecia va avea nevoie de 32 de ani pentru a ajunge la nivelul mediu de „autosustenabilitate economică” din zona euro.

Grecia a fost nevoită să ceară statelor zonei euro şi FMI două pachete de împrumuturi, totalizând peste 200 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea ridicată a împiedicat statul să-şi rostogolească datoriile pe piaţa financiară internaţională. Împrumuturile au fost condiţionate de măsuri de austeritate precum reduceri de salarii şi concedieri.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...