Netflix va introduce abonamente cu reclame până la sfârșitul anului

Netflix le-a spus recent angajaților că ar putea introduce abonamentele sale cu preț redus care să afișeze reclame clienților până la sfârșitul lui 2022, potrivit unui raport publicat marți de New York Times, care a obținut un document intern al companiei, circulat între angajații săi.
Lidia Neagu - mie, 11 mai 2022, 11:22
Netflix va introduce abonamente cu reclame până la sfârșitul anului

Compania se luptă pe măsură ce concurența în materie de streaming se intensifică: Acțiunile s-au prăbușit luna trecută după ce Netflix a raportat prima pierdere trimestrială de abonați din ultimii zece ani.

Directorul general al Netflix, Reed Hastings, a declarat în aprilie că reclamele sunt o variantă pe care o ia în calcul şi o opţiune pentru cei care le tolerează, pentru a plăti un abonament lunar mai mic, șocând industria media și de publicitate. Hastings a refuzat ani de zile să pună reclame pe platformă.

Gigantul american de streaming intenționează, de asemenea, să ia măsuri împotriva împărtășirii parolelor de către utilizatori tot înainte de încheierea acestui an.

Netflix a raportat în aprilie că are 221 de milioane de abonați, fiind lider pe piața de streaming, dar că a pierdut 200.000 de utilizatori în primul trimestru din 2022. De asemenea, a precizat că se așteaptă să piardă încă două milioane în al doilea trimestru.

Pierderea de abonați și previziunile negative au determinat investitorii să pună sub semnul întrebării viitoarea creștere a Netflix și chiar a întregii piețe de streaming.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...