Obama va anunţa în următoarele luni viitorul şef al Fed

Preşedintele SUA, Barack Obama, a redus numărul persoanelor de pe o listă cu posibili înlocuitori ai actualului şef al Rezervei Federale a SUA (Fed), Ben Bernanke, şi va anunţa succesorul la conducerea celei mai puternce bănci centrale din lume în următoarele luni.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 08:11
Obama va anunţa în următoarele luni viitorul şef al Fed

Lista restrânsă include „nişte candidaţi extraordinari”, a declarat preşedintele într-un interviu acordat cotidianului New York Times.

Obama a afirmat că vrea un şef al Fed care să lucreze pentru a ajuta economia să crească şi nu doar pentru a limita inflaţia şi pentru a menţine pieţele financiare stabile.

„Ideea este de a promova acele lucruri care susţin îmbunătăţirea vieţii americanilor obişnuiţi. Veau un preşedinte Fed care să poată privi obiectiv situaţia şi să spună «Să ne asigurăm că vom avea creştere economică»”, a spus Obama.

Principalii candidaţi pentru post sunt consideraţi a fi fostul secretar al Trezoreriei SUA Lawrence Summers şi vicepreşedintele Fed Janet Yellen. Summers este un fost consilier economic al lui Obama, iar Yellen a făcut parte din administraţia preşedintelui Clinton. Dacă Yellen ar fi desemnată la conducerea Fed ar fi prima femeie care ar conduce banca centrală.

Oficiali importanţi de la Casa Albă au afirmat săptămâna trecută că Obama nu a luat încă o decizie de nominalizare a înlocuitorului lui Bernanke.

Mandatul actualului preşedinte al Fed se încheie la sfârşitullunii ianuarie. Bernanke conduce banca centrală americană din 2006 şi, din informaţiile disponibile, nu doreşte să rămână pentru un al treilea mandat de patru ani.

Fed are un rol cheie în buna funcţionare a celei mai mari economii din lume, iar după criza financiară declanşată în 2008 a preluat responsabilităţi sporite a sectorului financiar.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...